kurtmann.ro%20
bestkids.ro%20
Plante medicinale

Ce beneficii are ceapa

De articoleutile - duminică mai 19, 2019

Ceapa este una dintre cele mai apreciate şi mai folosite legume în orice bucătărie. În plus, dacă oamenii ar cunoaşte nu doar gustul său delicios în mâncăruri, ci şi efectele sale benefice pentru organism, atunci ar fi mai mai sănătoşi, spun specialiştii.

Ceapa poate fi consumată crudă, fiartă, uscată sau coaptă , deoarece ceapa are o compoziţie bogată în tiosulfinate, sulfuri şi sulfoide. Tiosulfinatele au proprietăţi antimicrobiene, dar în ceapă se găsesc doar un sfert din compuşii sulfului, spre deosebire de usturoi, care are o acţiune antimicrobiană mult mai puternică.

Ceapa este folosită încă din antichitate ca tratament pentru mai multe boli pentru grăbirea vindecării rănilor şi diminuarea durerii. Ceapa este considerată de către mulţi ca fiind un antibiotic natural ce ajută organismul să lupte împotriva stafilococilor, are efect asupra tusei, acţionează ca un emolient, sedativ, digestiv, calmant. Este medicamentul naturist cel mai frecvent utilizat în trecut de părinţii şi bunicii noştri pentru gripă şi răceală, ea ajutând – vara – şi la îndepărtarea ţânţarilor.

Are proprietăţi antibiotice, antiinflamatoare – de efect pentru gută şi artrită, antiseptice – luptă împotriva bacteriilor, inclusiv E. Coli şi Salmonella, infecţii la nivelul tractului urinar, antimicrobiene şi carminative – de efect pentru constipaţie şi balonări.

Ceapa este o sursă bogată de fier prevenind anemia, fibre, potasiu – cu rol în echilibrul electrolitic al organismului -, vitamina A – protejează pielea şi mucoasele -, vitamina B – ajută la creşterea metabolismului şi are un rol clar în  îmbunătăţirea sistemului imunitar şi a celui nervos, precum şi în menţinerea sănătăţii pielii şi muşchilor -, şi vitamina C, crescând rezistenţa sistemului imunitar.

Ceapa, bună contra diabetului

Iar beneficiile cepei asupra organismului nu se opresc aici. Consumarea a 100 grame de ceapă aduc doar 44 de calorii în corp şi asigură o doză însemnată de fibre necesare bunei desfăşurări a tranzitului intestinal, dar ajută şi la scăderea nivelului de colesterol şi, astfel, la reducerea riscului de afecţiuni ale inimii.

Ceapa ajută la scăderea tensiunii arteriale. Consumareaa unei jumătăţi de ceapă crudă pe zi contribuie semnificativ la scăderea colesterolului, dar ajută şi în constipaţie sau flatulenţă. Datorită conţinutului său de crom, ceapa ajută în diabet sau în prevenirea lui în sensul că duce la scăderea nivelului de insulină din organism şi creşte toleranţa la glucoză. Totodată, este un excelent diuretic, împiedicând retenţia de apă în organism, ca să nu mai amintesc despre faptul că ceapa ajută şi la regenerarea părului prin aplicarea sucului de ceapă pe scalp de două ori pe săptămână.

De asemenea, ceapa conţine sulf, care are un rol protector asupra ficatului mai ales atunci când combinăm, de exemplu, o salată de legume cu ceapă la o friptură de vită. Acest mix se pare că este perfect pentru stimularea transportului aminoacizilor către creier şi sistemul nervos în general, asigurându-se, astfel, o stare psihică echilibrată.

Indicaţii “băbeşti”

Ceapa este indicată şi într-una din următoarel situaţii. Tuse uscată – se ia o ceapă, se toacă mărunt şi se amestecă cu două linguri de grăsime de gâscă; se face masaj pe gât, iar dimineaţa se mănâncă o linguriţă din această compoziţie. Tot pentru tuse: se ia 1 cartof, 1 ceapă, 1 măr crud; se spală bine, se curăţă şi se pun într-un litru de apă, apoi se fierbe tot până ce apa scade la jumătate; se administrează câte 1 linguriţă de fiertură înainte de masă.

Dureri de gât – intern: tinctură (o linguriţă înaintea fiecărei mese), iar extern – cataplasme cu ceapă coaptă aplicate calde.

Răceală uşoară – suc cu miere (maxim 10 linguri suc de ceapă/zi), tinctură cu vin (la 1 litru de vin alb se vor pune 50 ml. suc de ceapă; se lasă timp de opt zile, apoi se va strecura; se completează din nou la 1 litru vinul, după care se poate consuma ca tratament câte o lingură de 3 ori/zi). Este bine să se ia înainte de mese cu 30 minute; extern se pun cataplasme cu ceapă pe torace.

Tuse persistentă, convulsivă – se bea decoct de ceapă cât de fierbinte posibil, îndulcit cu miere. Două-trei căni pe zi din acest remediu prea puţin plăcut la gust, ba chiar respingător pentru unii, are efecte aproape miraculoase de oprire a acceselor de tuse, de eliminare a secreţiilor de pe arborele bronşic, de refacere a epiteliilor distruse de infecţia respiratorie.

Gripa – se lasă la macerat patru cepe timp de 24 de ore într-un 1 litru apă călduţă; se bea o ceaşcă între mese şi încă una înainte de culcare. Acest preparat luat dimineaţa pe stomacul gol mai are proprietatea de a ameliorara diabetul. Tot contra gripei se mai face un macerat din 2 cepe tăiate în felii subţiri care se pun într-un litru de apă plată sau de izvor; se va lua un pahar de acest amestec macerat între mese şi un alt pahar seara la culcare, vreme de cca. 15 zile.

Stări febrile, migrene, diaree, viermi intestinali – se ia o ceapă tocată, peste care se toarnă 0,5 litri de apă fierbinte, se înveleşte şi se infuzează 12 ore; se consumă un sfert de pahar de 3-4 ori/zi, cu 20 minute înainte de masă.

Cum foloseşti ceapa gătită la cuptor pentru a trata mai multe boli

Ceapa are puternice proprietăţi antibacteriene mulţumită substanţelor folositoare pe care le conţine. Ceapa crudă este o sursă bună de vitamina C, B6, mangan şi substanţe antioxidante. Ceea ce  nu ai ştiut este că nu doar ceapa crudă are beneficii asupra organismului. Pentru a te bucura de proprietăţile sale vindecatoare, poţi consuma ceapa gătită la cuptor.

În acnee şi furuncule

Se aplică o cataplasmă din ceapă coaptă pe zonele cu probleme, timp de 20 de minute în fiecare zi. Ceapa posedă proprietăţi antiinflamatoare şi antibacteriene.

Hemoroizi

Ceapa mai are şi proprietăți dezinfectante și ajută la regenerarea rapidă a ţesuturilor pielii. Ea conţine fitochimicale care menţin sănătatea vaselor de sânge şi scad inflamaţia.

În risc crescut de tromboze

Persoanele care au suportat un atac de cord sau accidente vasculare cerebrale, pot să consume ceapa coaptă la cuptor în fiecare zi. Ceapa conţine o substanţă care ajută la prevenirea coagulării sângelui şi care poate creşte rata de lizare a cheagurilor.

Hiperglicemie

Ceapa un impact asupra scăderii zahărului din sange. Compuşii săi activi îmbunătăţesc funcţia insulinei. În acest fel, persoanele care suferă de diabet sau au o intoleranţă la glucoză, pot să consume ceapa gătită la mesele principale ori pe stomacul gol în fiecare dimineaţă. Ceapa menţine buna funcționare a pancreasului și a ficatului.

Tensiune arterială mărită

Experimentele arată că ceapa ajută la reducerea colesterolului din sânge şi creşterea nivelurile de colesterol bun HDL. Ceapa ajută în caz de hipertensiune arterială și ateroscleroză, pentru a curăţa vasele de sânge, eliminând placa aterosclerotică.

5 lucruri pe care nu le ştiai despre ceapă

1. Nu curăţa ceapa în exces
Oamenii de ştiinţă susţin că flavonoidele antioxidante, substanţele din ceapă benefice pentru sănătate, sunt mult mai concentrate în straturile exterioare ale cepei. Aşadar, înlătură cât mai puţin din porţiunea cărnoasă comestibilă.

2. Nu păstra ceapa în frigider
Ceapa nu se ţine în frigider, ci la temperatura camerei, departe de căldură, într-un loc uscat, bine ventilat şi întunecos. Ceapa se păstrează şi mai bine dacă este pusă într-o plasă agăţată de tavan, departe de sol. De asemenea, depozitează ceapa departe de cartofi, pentru că va absorbi umezeala și gazul de etilenă din aceştia şi se va strica uşor.

3. Lasă ceapa tocată să stea cinci minute
Dacă ai mărunţit ceapa, las-o să stea 5-7 minute înainte de a o folosi la gătit. Astfel, celulele cepei vor activiza enzimele folositoare pentru sănătate.

4. Ceapa iute este cea benefică
Savanţii au încercat să producă soiuri de ceapă mai puţin iuţi, însă au observat că odată cu reducerea iuţelii, scade şi nivelul de compuşi folositori în ceapă. Tot ei susţin că un om trebuie să consume 7 cepe de mărime medie pe săptămână, pentru beneficiile sale anti-inflamatoare, antibacteriene, anti-cancer şi protecţie cardiovasculară.

5. Dacă răceşti ceapa înainte de curăţare, va ustura mai puţin
Dacă curăţarea cepii îţi irită ochii, există câteva lucruri să le faci: taie ceapa cu un cuţit ascuţit, în picioare; ia în considerare deschiderea ferestrei; înainte de tăiere răceşte ceapa timp de o oră sau două la frigider pentru a-i încetini metabolismul; poţi tăia ceapa sub apă rece, însă vei pierde substanţele nutritive cu fluxul de apă.

Ce beneficii are ceapa, în funcție de culoarea ei

Ceapa a făcut parte din alimentația omului din cele mai vechi timpuri. Tot oamenii au descoperit că aceasta poate fi folosită și ca leac eficient împotriva multor afecțiuni.

Mirosul ei pronunțat și faptul că te face să lăcrimezi când o tai te face să o ocolești, dacă ești mai sensibilă.

Chiar și așa, această legumă are numeroase beneficii și proprietăți de care ar trebui să te bucuri cât mai des.

Mestecă puțin pătrunjel după ce consumi ceapă și vei vedea că nu vei mai mirosi a ceapă.

Îți oferim câteva motive pentru care merită să mănânci cât mai multă ceapă.

Vom vorbi despre cele mai comune tipuri de ceapă pe care le consumăm.

Ceapa albă și galbenă – beneficii

Conține antioxidanți

Fitochimicalele sau fitonutrienții din ceapă sunt substanțe naturale care se regăsesc și în alte legume, dar și în fructele proaspete și fac bine sănătății.

Ceapa se numără printre legumele cele mai bogate în antioxidanți datorită conținutului de compuși sulfurici. Aceiași care îi dau și mirosul neplăcut.

Anticancerigenă

Antioxidanții din ceapă ajută în lupta împotriva tumorilor.

În particular, substanța numită quercetină are proprietăți anticancerigene. Aceasta ajută și contra bolilor cardiovasculare, bolii Parkinson, etc.

Combate colesterolul rău

Printre beneficiile sale, ceapa crudă ajută în producția de colesterol bun și combate colesterolul rău.

Nu ezita să-ți tai câteva felii de ceapă crudă pe care să le consumi la masă. Adaugă puțină sare neiodată și câțiva stropi de lămâie.

Ce beneficii are ceapa – protejează stomacul de ulcer și gastrită

Ceapa luptă împotriva efectelor radicalilor liberi și ajută la vindecare. Aceasta protejează stomacul de ulcer și gastrită.

De asemenea, ceapa previne apariția gastritei și dezvoltarea ei pe termen lung, păstrează un nivel normal al acidității în stomac.

Previne diabetul

Consumul de ceapă ajută și la reglarea nivelului de zahăr din sânge și la prevenirea diabetului.

Are un efect pozitiv în menținerea nivelului de insulină natural al organismului și previne obezitatea.

Reduce inflamațiile și luptă contra infecțiilor

Flavonoidele și ceilalți compuși care fac ceapa să fie atât de sănătoasă ajută și la reducerea inflamațiilor din organism.

Inflamațiile sunt responsabile de dezvoltarea a tot felul de afecțiuni și boli din corp.

Astfel, beneficiile cepei sunt mai mari decât cele inflamatorii. Ține bolile la distanță.

Vitamina C

Ceapa conține și vitamina C, dar, mai important, este faptul că aceasta îmbunătățește și activează această vitamină în organism.

Acest lucru este bun pentru sistemul imunitar, piele, elasticitatea țesuturilor, vitalitate și energie.

Bună pentru oase

Ceapa îmbunătățește densitatea osoasă mai ales la femeile aflate în perioada de post-menopauză.

Acest lucru se datorează și calciului, dar și flavonoidelor din ceapă ce ajută calciul să meargă acolo unde este nevoie de el în corp.

Printre beneficiile cepei este inclusă și prevenirea osteoporozei.

Ce beneficii are ceapa roșie

Ceapa roșie reduce nivelul colesterolului rău și stimulează producția de colesterol bun.

Quercetina din ceapa roșie reglează tensiunea arterială, reduce riscul unui infarct și a altor boli de inimă.

Ceapa roșie este bogată în fier, calciu, vitamina C, K, B6 și alte minerale esențiale.

Acestea sunt rar de găsit într-un singur produs, în natură, așa cum se întâmplă în cazul cepei roșii.

Acest amestec de vitamine și minerale sunt esențiale și pentru sănătatea oaselor, circulație, sânge.

Ceapa roșie ameliorează astmul, alergiile și artrita, iar acest lucru se datorează proprietățiilor sale antiinflamatorii.

Ce beneficii are ceapa verde

Ceapa verde de primăvară este bogată în vitamina A. Un fir de ceapă verde îți oferă necesarul zilnic de vitamina A de care organismul are nevoie.

Ceapa verde este bogată în fibre bune pentru sistemul digestiv, reglarea nivelului de zahăr din sânge, sănătatea cardiovasculară.

Ceapa verde este o sursă bună de cupru

Cuprul este un mineral important și rar și nu este prezent în toate sursele vegetale.

Profită de ceapa verde și de acest avantaj pe care ți-l oferă.

Capilarele, câteva organe printre care pancreasul, ficatul, și nu numai, beneficiază de aceste beneficii din plin.

Ceapa verde previne distrugerea ADN-ului și celulelor

Substanțele prezente în ceapa verde s-au dovedit că pot inhiba producția de xantinoxidază, enzima care produce radicalii liberi și care dăunează celulelor și ADN-ului acestora.

Consumând regulat ceapă verde poți menține organismul sănătos și tânăr, prin menținerea sănătății celulelor.

Leave a Reply

Please Login to comment
  Subscribe  
Notify of

Articole similare