Antreprenoriat

Cel mai amplu program de sprijinire a IMM-urilor

IMM INVEST ROMÂNIA, cel mai aşteptat program de finanţare de către firmele mici şi mijlocii din România, are peste 45.000 de înregistrări în numai câteva zile de la relansare. Cifrele arată că programul este unul dorit cu adevărat de întreprinzătorii care doresc să acceseze credite bancare garantate de stat pentru capital de lucru sau investiții. Primele contracte vor fi semnate săptămâna viitoare. Programul IMM INVEST este doar începutul. Va fi urmat de un pachet consistent de măsuri de relansare a eonomiei ce va fi lansat de Guvernul PNL după încetarea stării de urgență.

Încă din primele minute de la deschiderea aplicaţiei, un număr impresionant de IMM-uri au accesat programul. Astfel, marți, la ora 9.30 peste 6200 de utilizatori erau înregistraţi în diferite etape de înscriere în aplicaţie, iar peste 2.600 de aplicanţi finalizaseră cu succes înscrierea. Astăzi, cifra depăsește 46.000 de noi cereri, dintre care câteva mii au fost aprobate pentru a fi trimise băncilor.

IMM INVEST ROMANIA este cel mai mare program de sprijinire al IMM-urilor din ultimii 30 de ani. Este un program de creditare bancară cu garanții de stat pentru cei care duc greul economiei românești, întreprinzătorii mici și mijlocii. Prin acest program, guvernul PNL susține capitalul autohton și dorește rezolvarea, prin garanțiile de stat, a unei probleme majore de care se izbesc IMM-urile, cu atât mai mult în perioade de criză – accesul limitat la finanțare.

15 miliarde de lei – plafon maxim de garantare

IMM INVEST a fost conceput pentru a asigura lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru proiecte de investiţii. Astfel, companiile interesate pot aplica pentru accesarea finanţării pentru realizarea de proiecte de investiţii şi/ sau pentru finanţarea capitalului de lucru. Plafonul maxim de garantare alocat este de 15 miliarde lei.

Spre comparație, guvernarea precedentă a alocat în 2019 doar 540 milioane lei pentru IMM-uri, prin 11 programe. Și aceste intenții au rămas parțial doar pe hârtie pentru că, la rectificarea bugetară din vara lui 2019, din fondurile alocate pentru IMM-uri au rămas doar 78 milioane lei și numărul programelor a fost redus de la 11 la 6.

Dobândă și comision de risc – zero până la sfârșitul anului, cu posibilități de prelungire

Guvernul PNL a anunțat că valoarea maximă a creditelor programului IMM INVEST poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiții și până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru. Costurile finanțării sunt subventionate în procent de 100% de la bugetul de stat, până la data de 31.12.2020, cu posibilități de prelungire.

La ora lansării, IMM INVEST ROMÂNIA era singura schema de garantare, creditare și ajutor de stat pentru IMM aprobată de Comisia Europeană, cu costuri de garantare zero, dobândă zero, comision de risc zero, de la ora actuală, din UE.

Autoritățile mai subliniază faptul că principiul de aprobare a finanțărilor nu este primul venit – primul servit. Platforma www.imminvest.ro este un registru unic electronic prin care se analizează dacă aplicantul este eligibil și are statutul de IMM. Informația este apoi trimisă către banca pe care și-o alege clientul, iar banca va decide acordarea creditului. Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunțat că primele contracte vor fi semnate săptămâna viitoare.

 580.000 de locuri de muncă vor fi salvate

 În cadrul schemei de garantare se preconizează că va fi acordat sprijin pentru un număr de maximum 40.000 de IMM-uri. Guvernul estimează că prin program vor fi menținute cca. 580.000 de locuri de muncă. De asemenea, gradul de multiplicare în economie este de minim 75 de miliarde de lei.

Informații utile

Solicitanții pot să consulte un ghid și modele de completare a cererii, precum și o listă de răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pe site-ul www.fngcimm.ro si pe pagina facebook a Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Pentru întrebări sau semnalarea eventualelor dificultăți întâmpinate în procesul de înscriere în aplicație, solicitanții pot scrie pe adresa de email imminvest@fngcimm.ro.

Un miliard de euro pentru IMM-uri din fonduri europene

IMM INVEST ROMÂNIA este un program de tranziție de la perioada crizei provocată de pandemia de coronavirus la perioada reconstrucției și a relansării economiei. Este primul pilon al redresării care are în centru unul dintre principalele motoare ale economiei, întreprinderile mici și mijlocii. Va urma un program consistent de relansare economică pe care Guvernul PNL îl va lansa după încetarea stării de urgență. De asemenea, IMM-urile vor avea parte și de un ajutor de un milliard de euro din fonduri europene, a anunțat recent Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.

Leave a Reply

Please Login to comment
  Subscribe  
Notify of

Articole similare