vegis.ro%20
kurtmann.ro%20
bestkids.ro%20
vegis.ro%20
Arbusti fructiferi

Cultivarea căpșunelui

De articoleutile - marți martie 5, 2019

Căpșunul este o specie pomicolă care prezintă interes economic și alimentar datorită potențialului mare de producție, în funcţie de soi şi condiţiile de cultivare se pot obține până la 25 t/ha de producție calitativă.

Printre avantajele căpșunului se numără longevitatea economică mică, acesta fiind cultivat atât în cultură anuală, cât și perenă; talia redusă, sub formă compactă sau răsfirată, care permite plantarea atât pe spaţii foarte mici din grădina casei, cât şi pe suprafeţe mari în câmp deschis, în solarii sau în sere, intercalat între rânduri în plantaţiile de pomi fructiferi și chiar în vase cu un amestec de substrat şi soluţii nutritive; posibilitatea obținerii de recolte extrasezonale, de la soiurile remontante, până în luna octombrie, iar în cultură protejată în perioadele aprilie-mai şi noiembrie-decembrie.

Pe lângă faptul că sunt primele fructe care apar primăvara, căpşunele sunt foarte căutate și pentru conținutul lor bogat în: zaharuri 4,5-9,5 %, acizi organici 0,72-1,91 %, proteine 0,10-0,51 %, săruri minerale 0,94-1,74 %, vitamina C 42-106 mg%, vitaminele A, B1, B2, PP, acid pantotenic etc. Datorită vitaminelor din grupul B şi manganului, căpşunele au un rol important în buna funcţionare a sistemului nervos și sunt indicate în prevenirea insomniilor, stărilor de astenie, anemiei, reglarea funcţiei ficatului etc.

Căpşunul este o plantă perenă semierboasă, de talie mică (15-40 cm). Partea subterană este formată dintr-o tulpină scurtă (rizom) multianuală şi rădăcini, iar cea aeriană din creșteri anuale care poartă frunze, inflorescenţe și stoloni. Sistemul radicular este de tip fasciculat, compus din numeroase rădăcini adventive fibroase, care descind din partea inferioară a rizomului și se distribuie în adâncime la 15-20 cm, pot ajunge şi la 40-50 cm, iar lateral la 30 cm.

Prin evoluţia anuală a rizomului, rădăcinile se ridică mai spre suprafaţă, ceea ce face ca plantele bătrâne (de 4-5 ani) să sufere mai mult de pe urma lipsei apei, decât cele tinere. În anii 3-4 ani de vegetație se creează un dezechilibru dintre aceste părţi ale plantei, fructele rămân mici, de calitate inferioară, iar producția constituie doar 50 % din cea din anul doi, de aceea plantaţia nu merită să fie menţinută.

Tulpina la căpșun (rizomul) este perenă, scurtă de 10-15 cm, îngropată în stratul superficial al solului, și care se ramifică prin bifurcare. În fiecare an se formează un număr variabil de ramificaţii – creşterile anuale (conurile
de rod), cu o lungime de 1-1,5 cm, compuse din rozete de frunze, stoloni, iar în vârf se află un mugure de rod. O plantă de căpşun are mai multe conuri de rod (de la 1 până la 20), în funcție de vârstă, soi și lucrările de îngrijire
aplicate, numărul lor determinând productivitatea. Noile creşteri anuale apar din mugurii laterali, iar în cazuri de stres pentru plantă din mugurii dorminzi sau adventivi de pe tulpină.

Frunza la căpşun este trifoliată, mare, lung pețiolată, de formă ovată, obovată, oval-romboidală, rotunjită, cu suprafaţa netedă, văluroasă sau gofrată. Fiecare frunză trăiește 60-70 de zile, după care se usucă. Întrucât acestea se usucă eșalonat, planta are permanent frunze verzi.

Filamentele (stolonii) sunt creşteri plagiotrope, care se întind pe sol, formând din loc în loc noduri, pe care, în partea de sus, cresc rozete de frunze, iar în partea de jos, în contact cu solul, dezvoltă rădăcini, care pătrund în adâncime, dacă au condiţii de dezvoltare.

Mugurii floriferi se formează în vârful ramificaţiilor, mai des unul, mai rar 2-3. Dintr-un mugur se dezvoltă, în prelungirea axului principal, unul sau mai mulţi pedunculi florali pe care se formează o inflorescenţă. În primul an după plantare, în vârful tulpinii principale se formează un mugur mixt, iar din mugurii laterali vegetativi 1-3 ramificații laterale. În anul următor, din mugurul mixt ia naștere o inflorescenţă, iar mugurii vegetativi laterali se transformă în muguri micşti.

Floarea la căpşun este pentameră cu periantul dublu, compus din 5 sepale și 5 petale, hermafrodită (poartă atât stamine (20-30), cât şi un număr variabil de pistile (5)) și nu necesită polenizatori. Complementarea autopolenizării cu polenizarea de către albine sporește roada și calitatea acesteia. Florile de pe o plantă sunt adunate în inflorescențe ramificate, alcătuite dintr-o floare primară, două flori secundare, patru terţiare şi, mai rar, ramimificări de gradul 4 şi 5. Numărul de inflorescenţe pe o plantă este de 6-10, în funcţie de vigoarea acesteia şi de numărul ramificaţiilor, iar înălţimea lor poate fi mai mică, egală sau mai mare decât a frunzelor.

Fructul de căpșun este format din partea comestibilă, care reprezintă fructul fals, provenit din îngroșarea receptaculului, și fructele propriu-zise, numeroase anchene (semințe) repartizate pe suprafața fructului fals. Fructul fals la căpșun poate avea cele mai diferite forme: reniformă, conică, cordiformă, ovoidă, cilindrică, romboidă, oblongă, globuloasă, cuneiformă. Pe o plantă se pot forma 30-50 de fructe.

Fazele fenologice de dezvoltare a căpşunului

Pe parcursul perioadei de vegetaţie, plantele de căpşun trec prin câteva faze fenologice care se succed destul de repede: pornirea în vegetaţie, înflorirea, legărea şi maturarea fructelor.

Pornirea în vegetaţie începe când temperatura medie a aerului atinge nivelul de pornire. Se caracterizează prin apariţia unei rozete din 3-4 frunze tinere, a primelor inflorescenţe la baza ramificaţiilor de rod şi înălţarea lor în urma creşterii tijelor.
Începutul înfloririi debutează la acumularea sumei de temperaturi care favorizează deschiderea primelor flori la 1-2 % din plante (fig. 1.1.). Perioada, în care 50 % din flori sunt deschise, este calificată ca înflorirea în masă. Perioada de înflorire a căpşunului durează 2-3 săptămâni. După modul de înflorire, soiurile de căpşun se împart în trei grupe:
– soiuri cu o singură perioadă de înflorire şi fructificare pe an, primăvara, cu o durată de 20-30 zile;
– soiuri cu două perioade de înflorire şi fructificare pe an, primăvara şi toamna, cu o durată de 15 zile;
– soiuri cu înflorire şi fructificare continuă pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, cu o durată de 150-190 zile.

Începutul legării fructelor se înregistrează atunci, când primele 1-2 flori au legat fructe, iar faza fructelor verzi are loc atunci când peste 50 % din flori au legat fructe, fructele pe tufă fiind în diferite stadii de creştere.

Maturarea căpşunilor se înregistrează din momentul în care fructele întră în stadiul alb-roz şi pe rând se colorează complet, conform trăsăturilor caracteristice soiului.

Biologia dezvoltării plantelor de căpșun

În primul an de viață al plantei de căpșun tulpina este foarte scurtă (0,5-2,0 cm) și situată aproape de suprafața solului. Din partea inferioară a tulpinii pornesc rădăcini subțiri și dese de grosimi aproape egale, iar de la cea superioară descinde o rozetă de frunze. La subsuoara frunzelor se află 1-3 muguri vegetativi, iar în varful tulpinii un mugur florifer (de rod). În primăvara următoare, din fiecare mugur vegetativ crește câte un lăstar foarte scurt (1-2cm) cu o rozetă de frunze, iar din mugurul florifer o inflorescență. Până la sfârșitul anului doi, în vârful fiecărui lăstar se formează câte un mugur florifer, iar lateral cate 1-3 muguri vegetativi, din care în anul urmator (al treilea) vor creste alți lăstari foarte scurți (0,5-2,0 cm). Din repetarea an de an a acestui proces rezultă o tulpină scurtă (până la 10-12 cm), ramificată dihotomic (prin bifurcare) datorită pozitiei terminale a mugurilor floriferi. Formând numai inflorescente, aceștia împiedică creșterea tulpinii căpșunului în lungime. Noii lăstari au întotdeauna poziția laterală, câte 2 pe ramificația-mamă.

CERINȚELE CĂPȘUNULUI FA ȚĂ DE CONDIȚIILE DE MEDIU

Pentru o dezvoltare bună şi sănătoasă, plantele de căpşun înaintează anumite cerințe faţă de principalii factori ai mediului de viață: temperatură, umiditate, lumină, sol etc.

Temperatura. Căpșunul are cerințe moderate față de căldură: pornește în vegetație la 3-5 °C și înflorește după 8-10 zile cu temperaturi stabilite de peste 12 °C. La temperaturi sub -18 °C pot îngheța mugurii de rod la plantele slab dezvoltate, cele mai periculoase fiind însă gerurile de la începutul sau sfârșitul iernii, când solul nu este acoperit cu zăpadă. În prezența zăpezii sau a stratului de mulcire, căpșunul poate ierna și la temperaturi de -25 °C fără a fi afectat. Pentru maturarea fructelor la soiurile timpurii sunt necesare temperaturi medii de peste 14 °C cel puțin 8 zile consecutiv sau artificial creată prin acoperirea cu agril sau un alt tip de material de protecție.
Apa. Având un sistem radicular superficial, căpșunul este sensibil la lipsa apei în sol. Se cunosc două perioade critice de dezvoltare în care plantele de căpșun au nevoie de cantități suficiente de apă – înflorirea și creșterea fructelor, care durează aproximativ o lună și jumătate, și diferențierea mugurilor de rod pentru anul viitor, care are loc pe parcursul verii. Deși în condiții de secetă, fără irigare, producția este mică, iar plantele se dezvoltă
slab, excesul de umiditate din sol de asemenea are efecte negative favorizând evoluția bolilor, iar în unele cazuri provoacă chiar pierirea plantelor. În spații protejate, unde umiditatea solului este controlată, pentru căpșun se asigură o umiditate de 65-85 %.

Lumina. Cerințele căpşunului față de lumină sunt mari. Cultivarea în condiții de umbră scade esențial potențialul productiv al soiurilor, obținându-se recolte mici, de o calitate proastă. Căpșunul se comportă bine atât în monocultură, cât și în cultura intercalată, mai ales în livezi tinere de pomi fructiferi (până la intrarea lor pe rod) sau chiar în plantațiile de arbusti fructiferi.
Solul. Cerințele față de sol sunt determinate, pe de o parte, de sistemul radicular superficial, iar pe de altă parte de producțiile mari pe care le poate asigura. Sunt bune pentru plantarea căpșunului solurile aluvionare, cernoziomurile, solurile cenușii sau chiar brun-roșcate, dacă se asigură o fertilizare optimă. Solurile trebuie să fie afânate, reavene, ușoare, cu o bună capacitate de reținere a apei, cu pH-ul slab acid sau neutru (5,5-6,8) și un
conținut de carbonat de calciu sub 20 %. În condiții de irigare se pot valorifica și solurile nisipoase.
Relieful. Terenul ales pentru plantarea căpșunului trebuie să fie plan sau cu o pantă ușoară, până la 3º, iar dacă panta este mai mare se poate folosi doar jumătatea inferioară. Sunt bune terenurile plane, nu și văile joase, înguste și închise, fără circulația aerului, unde se reține apa, ori sunt expuse brumelor târzii de primăvara, grindinei, cu apele freatice mai aproape de 0,7-1,0 m.
Expoziţia. Pentru înfiinţarea plantaţiilor de căpşun sunt recomandate terenurile cu expoziția vestică, nord-vestică sau nordică.

PRINCIPALELOR SOIURI DE CĂPȘUN

În prezent sunt cunoscute circa 3 000 soiuri de căpșun, dintre care 600 sunt răspândite pe o arie geografică vastă – din Europa până în America de Nord. Soiurile întâlnite în cultură sunt grupate în două categorii mari: neremontante și remontante. Alegerea soiului de căpşun se face în funcție de mai mulţi factori, printre care: cerinţele pieţii, condiţiile climatice, metoda de cultivare, sistemul de irigare, structura fizico-chimică a solului etc.

Soiuri de căpșun neremontante

Senga Sengana – soi de origine germană cu coacere târzie. Plantă viguroasă, dar formează puțini stoloni. Frunzișul bogat, fructele mijlocii-mari (10-15 g), scurt conice, de culoare uniformă roșie-închisă, pulpa consistentă, colorată în roșu-intens, acidulată, puternic aromată, bună pentru consum în stare proaspătă și pentru procesare. Caliciul mic, alipit la baza fructului, dar foarte uşor detaşabil. Înfloreşte la sfârşitul lunii aprilie, se coace cu puțin înainte de soiul Red Gauntlet şi la 3 zile după soiul Gorella (sfârşitul primei decade a lunii iunie). Productivitatea 15-20 t/ha, producția medie la o plantă în condiții optime de cultivare 0,6-0,8 kg. Soiul este rezistent la ger, la secetă și boli, în principal la făinare, însă sensibil la
putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea).

Gorella – soi de origine olandeză cu coacere medie. Plantă viguroasă, cu frunze înalte, de culoare verde-deschis. Formează mulţi stoloni. Înflorescenţele cu 2-3 axe secundare mai scurte decât frunzele. Fructele de mărime medie (10-19 g), neuniforme, conicalungite, cu suprafața ușor neregulată, de culoare roșie, lucioase, cu achene mici. Caliciul se detaşează uşor de fruct. Pulpa roșie, uniform colorată, consistentă, mediu aromată, bună pentru consum în stare proaspătă, industrializare și congelare. Înflorirea începe în a treia decadă a lunii aprilie, iar maturarea fructelor în prima decadă a lunii iunie. Soiul este rezistent la boli, cu excepția bolilor de colet și rădăcină, productiv 15-20 t/ha (0,5-0,6 kg/plantă).

Red Gauntlet – soi de origine engleză cu coacere mijlocie, în condiţii favorabile se pot obține două recolte. Plantă de vigoare mijlocie, cu port dirijat, formează un număr potrivit de stoloni lungi. Fructele de mărime medie (10-12 g), scurt conice, ușor turtite lateral și costate, fermitate bună. Culoarea roșu-închis, pulpa mai roză în interior, acidulat-dulcie, mediu de suculentă, aromată și bună la gust. Caliciul mic, alipit de baza fructului, greu detaşabil. Înfloreşte în luna aprilie (decada a 3-a), iar maturarea fructelor are loc în luna mai (decada a 2-3-a). Soi rezistent la secetă, la ger și la principalele boli, în special la făinare. Productivitatea 22-25 t/ha. Se poate cultiva atât în câmp deschis, cât şi în sere.

Asia – soi de origine italiană cu coacere semitimpurie de zi neutră (fructificare continuă). Plantă viguroasă și productivă, de mărime medie. Fructele mari (25-28 g), alungite, conice, cu pulpa consistentă de culoare roșie-strălucitoare, cu un conținut înalt de zahăr și aromă plăcută. Înflorirea începe cu 5 zile mai târziu decât soiul Alba, iar recoltarea fructelor cu 3 zile mai târziu. Productivitatea foarte mare, până la 1,2 kg/plantă (20-40 t/ha). Soiul este sensibil la antracnoză, putregaiul cenușiu și putregaiul de rădăcină, rezistent la făinare. Este bun pentru cultivarea în raioanele nordice ale republicii, în tunele, sere și în câmp deschis.

Alba – soi de origine italiană cu coacere timpurie de zi neutră (fructificare continuă). Este bun pentru cultivarea atât pe teren deschis, cât și protejat. Plantă viguroasă şi productivă, cu frunze mari. Fructele mari (20-25 g), de formă conică alungită, consistența medie, culoarea roşu-strălucitor, păstrarea după recoltare bună, transportabile. Pulpa fermă, de culoare roşie, uniformă pe toată perioada de recoltare, aroma plăcută, caracteristicile organoleptice excelente. Maturarea fructelor concomitentă (înainte de soiurile Honeoye și Clery), iar detașarea de pe tufă este ușoară. Productivitatea foarte înaltă (20-40 t/ha), producția medie la o plantă în condiții optime de cultivare 1,2 kg. Soi rezistent la făinare, dar sensibil la antracnoză, putregaiul cenușiu și putregaiul de rădăcină.

Clery – soi de origine italiană cu coacere foarte timpurie, perioada de fructificare sfârşitul lunii mai–începutul lunii iunie. Plantă viguroasă, cu creștere erectă. Fructele mari (20-25 g), alungit- conice, uniforme, de culoare roșu-aprins, cu un luciu exprimat, gust dulce-acrișor și o aromă deosebită. Pulpa tare, cu o transportabilitate înaltă. Productivitatea în condiții optime de cultivare depășește 1 kg/plantă (20-35 t/ha). Soiul este rezistent la boli.

Honeoye – soi de origine americană cu coacere timpurie. Plantă viguroasă, formează un număr moderat de stoloni. Fructele mari (25-30 g), uniforme, de formă conică, culoarea exterioară roşu-închis, pulpa fermă de culoare roşu-deschis, gustul dulce, aroma plăcută, caracteristicile organoleptice excelente. Se coace pe la sfârșitul lunii mai. Productivitatea 0,6 kg/plantă (20-30 t/ha). Sensibil la antracnoză, putregaiului cenuşiu și putregaiului de rădăcină, dar rezistent la făinare.

Elsanta – soi olandez cu coacere medie. Plantă viguroasă. Fructele mari (20-25 g), uniforme, conic-rotunjite, de culoare roșustrălucitor, se păstrează bine după recoltare, transportabile. Pulpa tare, suculentă, cu caracteristici organoleptice excelente. Productivitatea înaltă (20-25 t/ha), producția medie la o plantă 0,5 kg. Soi rezistent la boli. Este cultivat pe larg în Europa datorită posibilităților nelimitate de cultivare (câmp, spații protejate, cultură suspendată).

Marmolada – soi de origine italiană cu coacere medie. Plantă de vigoare medie-mare, formează multe ramificații de rod. Fructele mari (20-23 g), de fermitate medie, cuneiforme, conic alungite, de culoare roșie sau roșu-intens, strălucitoare, cu caliciul înglobat în pulpa de culoare roșu-portocaliu, cu gust bun echilibrat și aromă intensă. Productivitatea înaltă – 15-20 t/ha, producția medie la o plantă 0,6-0,8 kg în condiții optime de cultivare. Soiul este rezistent la transportare, la ger, făinare, dar sensibil la bolile de colet și rădăcină.

Gigantella Maxim – soi de origine olandeză cu coacere medie-timpurie. Plantă viguroasă, formează un număr moderat de stoloni. Fructele mari și foarte mari (40-50 g), conic-alungite, de culoare roșie, transportabile. Productivitatea înaltă (30-50 t/ha), producția medie la o plantă în condiții optime de cultivare 2,2 kg. Maturarea fructelor are loc în prima decadă a lunii iunie. Rezistența la îngheț și la boli mijlocie.

Corona – soi de origine olandeză cu coacere timpurie. Plantă de vigoare mijlocie. Fructele mari (24-27 g), conice, cu gust deosebit, de culoare roșu-intens și aromă plăcută. Productivitatea 24-27 t/ha, iar producția medie la o plantă în condiții optime de cultivare 0,8-1,0 kg. Soi sensibil la făinare, bun pentru cultivare atât în câmp deschis, cât și protejat.

Matis – soi de origine franceză cu coacere semitârzie. Planta este semierectă, viguroasă. Fructele mari și foarte mari (30- 35 g), conice, de culoare roșu-aprins, strălucitoare, atractive, dulci, aromate și parfumate. Maturarea are loc cu 7-10 zile mai târziu decât la soiul Elsanta. Productivitatea înaltă (25-30 t/ha), producția media la o plantă mult peste 1,0 kg, rezistența la transportare foarte bună. Soiul este rezistent la ger, făinare, dar sensibil la bolile de colet și rădăcină.

Soiuri de căpșun remontante

Albion – soi de origine americană (California) cu coacere timpurie de zi neutră. Plantă de vigoare medie, cu frunze mari. Fructele foarte mari (30-35 g), conice alungite, consistența bună, culoarea exterioară de un roşu-strălucitor, pulpa de culoare deschisă, uniformă, aromată, cu caracteristici organoleptice excelente, cu o bună perioadă de păstrare, transportabile. Producția medie la o plantă de peste 1,5 kg în condiții optime de cultivare. Prima recoltă se obține în a II decadă a lunii mai, iar a doua recoltă la sfârșitul lunii iulie. Soi sensibil la antracnoză, putregaiului cenuşiu şi putregaiului de rădăcină, rezistent la făinare, bun pentru cultivare în
câmp deschis sau protejat.

Capri – soi de origine italiană cu coacere medie. Plantă cu vigoare medie, cu un foliaj mediu de dens. Fructul mare (20-25 g), de formă conică, foarte regulat și atractiv. Culoarea uniformă roșu-deschis, strălucitoare. Pulpa fermă, roșie uniformă, cu o aromă excelentă, foarte dulce, rezistentă la păstrare. Fructifică îndelungat. Prima recoltă se obține în a II decadă a lunii mai, iar a doua la sfârșitul lunii iulie. Productivitatea foarte ridicată – până la 1,0 kg/plantă și 25-30 t/ha. Rezistent la cele mai frecvente boli fungice, la putregaiul cenușiu și putregaiul coletului.

Regina Elisabeta a II-a – soi de origine rusească cu fructificare continuă până la îngheţuri. Plantă cu vigoare medie, răsfirată, formează un număr mare de stoloni. Fructele mari (20-25 g), trunchiat-conice, pieliţa fermă, pulpa suculentă, dulce-acrişoară. Soiul este foarte productiv 30-35 t/ha, producția medie la o plantă 0,9-1,1 kg. Prima recoltă se obține în a II decadă a lunii mai, iar a doua recoltă la sfârșitul lunii iulie. Soi rezistent la boli, transportabil, bun pentru cultivarea în câmp deschis şi protejat.

ÎNMULȚIREA CĂPȘUNULUI

Cea mai răspândită metodă de înmulțire vegetativă a căpșunului este prin stoloni. Tehnologia obţinerii stolonilor liberi de viroze cuprinde trei etape: 1) cultura in vitro (cultura de țesuturi în eprubetă), crescută pe substra nutritiv special în conditii aseptice (fără pericol de contaminare); 2) cultura în spatiu protejat (sere), unde plantulele obținute în eprubete se aclimatizează și 3) cultura în câmp. În scopuri de cercetare și păstrare a soiurilor rare, înmulțirea căpșunului se face prin despărțirea tufelor. Înmulțirea generativă în scopuri de selecție se face prin semințe. Pepiniera de căpșun este compusă din: stolonieră și 4-5 sole pentru asolament. Plantațiile-mamă de căpșun (stolonierele) sunt destinate numai producerii stolonilor, toate înflorescențele aici se înlătură.

Înființarea stolonierei

Alegerea terenului pentru plantația-mamă de căpșun se face în cadrul unui asolament de 5 ani, dintre care două sole sunt cu căpșun, una pentru înmulțire, iar două pentru producția de fructe și 2 sole înființate cu alte culturi. Premergător pentru căpșun poate fi o cultură prășitoare care se recoltează devreme, cel târziu în prima decadă a lunii septembrie (mazăre, varză timpurie de vară).
Alegerea corectă a amplasamentului terenului la înființarea stolonierei presupune existența unei surse de apă bună pentru irigare. Condiţiile, care trebuie să le întrunească terenul pentru plantare, sunt expuse în subcapitolul. Stoloniera se amplasează după căpșun numai la un interval de cel puțin trei ani și la o distanță de cel puțin 100 m de alte plantații de căpșun.
Plantele destinate pentru înființarea plantațiilor-mamă trebuie sa fie din categoria biologică „Prebază”, „Bază” și „Certificat” (prima, a doua sau a treia înmulțire a plantelor obținute in vitro).
Pregătirea terenului. Pentru înființarea plantației-mamă de căpșun se face desfundarea terenului, discuirea, nivelarea în doua direcții, iar la necesitate și erbicidarea.

Epoca plantării şi distanţele de plantare. Plantarea se poate efectua atât toamna, cât și primăvara, cu irigarea obligatorie. Plantarea căpșunului se efectuează conform schemei de plantare stabilite, distanța dintre rânduri 1,0-2,0 m, iar între plante pe rând 0,4-0,5 m, în funcție de vigoarea și capacitatea de înmulțire a soiului. Pentru înființarea unei stoloniere sunt necesare 11 000-18 000 plante/ha.

Parcelarea terenului se face conform schemei de plantare stabilite pentru plantaţia-mamă de căpşun. Suprafața destinată plantării se împarte în parcele şi se marchează rândurile cu picheţi de lemn, apoi se marchează și locul fiecărei plante cu o sârmă (sfoară) marcată, pe care sunt indicate distanţele dintre plante pe rând. Pentru ca rândul să fie drept, plantarea se face pe aceeași parte a sârmei (sfoarei).
Fasonarea stolonilor. Stolonii se fasonează, se mocirlesc, după care se plantează.
Plantarea presupune amplasarea plantei în groapă, coletul stolonului (plantei) fiind poziționat la nivelul solului, nici mai adânc, nici prea în față, în ambele cazuri plantele vor suferi, tasarea solului, udarea și acoperirea cu pământ uscat, fără a acoperi mugurele central. Căpșunul se poate planta manual cu plantatorul sau mecanizat cu mașinile de plantat răsad de legume MPR 5, MPR 6 ș.a.
Îngrijirea solului şi plantelor. Solul din stolonieră se menține bine afânat, fertilizat, irigat la necesitate pentru a favoriza înrădăcinarea rozetelor. În stolonieră nu se recomandă fructificarea plantelor, deoarece aceasta încetinește dezvoltarea plantelor-mamă și formarea stolonilor, de aceea toate inflorescențele care apar pe parcursul dezvoltării se înlătură prin tăiere. O tufă de căpșun poate forma de la 8-10 până la 20 de filamente a câte 2-4 stoloni. În funcție de condițiile create, de structura și umiditatea solului, rozetele se înrădăcinează de la sine sau rămân fără rădăcini.

Recoltarea stolonilor și calitatea lor. În condiții optime de dezvoltare, în luna august, stolonii sunt gata pentru a fi recoltați, la nevoie recoltarea poate fi prelungită până în septembrie. Pentru scoaterea stolonilor se poate folosi mașina de recoltat ceapă (LKG-1,4) sau alte mașini specializate pentru astfel de lucrări. Un stolon de căpșun trebuie să poarte cel puțin 4-5 frunze sănătoase, mugurele central bine dezvoltat, rădăcinile de 8-10 cm lungime.
Stolonii, care corespund acestor parametri, se clasează la calitatea I, cei care îndeplinesc condițiile parțial – la calitatea II, iar cei care nu întrunesc nici o condiţie se dau la rebut.

Productivitatea unei plantații-mamă de căpșun poate varia între 600 000 – 800 000 de stoloni de căpșun la hectar în cazul respectării elementelor tehnologice de întreținere a culturii.

Se produc diferite tipuri de material săditor de căpșun: stoloni recoltați din stolonieră, stoloni înrădăcinați în ghivece, forţați în plăci alveolare vara și comercializați cu bloc de substrat nutritiv; stoloni refrigerați (frigo), conservați la temperatua de -1,5, – 2°C.

Materialul săditor de căpșun (stoloni), conform etapelor de multiplicare, se clasifică după: categoria biologică, starea fitosanitară și categoria de calitate.

I. Categoria biologică:
– prebază (P.B.) – destinat menținerii soiului și obținerii materialului „bază”;
– Bază (B.) – destinat înființării stolonierei și obținerii materialului „certificat”;
– Certificat (C.) – destinat înființării stolonierei, plantațiilor comerciale de fructe și la obținerea materialului săditor standard;
– Standard (S.) – destinat înființării plantațiilor comerciale de fructe.

II. Starea fitosanitară (statutul fitosanitar):
– liber de virusuri (V.F.) – material produs in vitro;
– testat la virusuri (V.T.) – material produs de la plante testate.
III. Categoriile de calitate:
– calitatea I;
– calitatea II.

Stolonii de căpșun refrigerați, care se importă din țările EU, sunt clasați în următoarele categorii:
– B. Plante calibrate la 5-6 mm diametru la rizom;
– A– Plante calibrate la 6-8 mm diametru la rizom;
– A- Plante calibrate la 8-10 mm diametru la rizom;
– A. Plante calibrate la 10-13 mm diametru la rizom;
– A+.Plante calibrate la 13 -15 mm diametru la rizom;
– A++. Plante calibrate la 15-18 mm diametru la rizom;
– A+++.Plante calibrate > 18 – 23 mm diametru la rizom.

ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNTREȚINEREA PLANTAȚIILOR ANUALE DE CĂPȘUN

Căpșunul este o plantă perenă, cu o durată de viață de 3-5 ani, care poate da 2-4 recolte. Cele mai mari fructe la căpșun se obțin la prima şi, eventual, la a doua fructificare, în următorii ani greutatea medie a fructelor se reduce
considerabil. Pe măsură ce îmbătrânesc, plantele devin mai sensibile la boli şi dăunători, iar terenul este invadat de buruieni. Pentru înfiinţarea unei plantaţii anuale de căpşun sunt necesare cunoştinţe speciale sau ajutorul
unui specialist în domeniu.

În sistemul de cultură anuală, căpșunul se plantează vara, în iunie-iulie, utilizându-se stoloni refrigerați (frigo). În primăvara anului următor (mai-iunie), plantele rodesc abundent, obținându-se recolte maxime, după care
plantația se defrişează. Reînnoirea plantaţiilor de căpşun la intervale scurte de timp contribuie la lichidarea focarelor de infecţie precum şi la menţinerea potenţialului biologic şi productiv al plantelor la un nivel ridicat. Plantele de căpşun în vârstă de un an sunt apte să dea producţii mari, iar fructele lor ajung la maturitate cu 2-5 zile mai devreme faţă de cele ale plantelor mai în vârstă. Producţia anuală de căpşun obținută la un hectar de cultură anuală este de 15-25 t, în funcţie de soi.

Până la înfiinţarea culturii anuale de căpşun, terenul se foloseşte pentru o altă cultură timpurie, cum ar fi salată, spanac, ceapă verde. În anul următor, după defrişarea culturii anuale de căpşun, în iunie, terenul se pregăteşte şi se însămânţează sau se plantează cu o cultură târzie: varză de toamnă, castraveţi, fasole. Deci, un alt avantaj al culturii anuale de căpşun este încadrarea perfectă într-o rotaţie cu legume, inclusiv în culturi asociate, permiţând obţinerea a două recolte pe an de pe aceeaşi suprafaţă de teren.

Pregătirea terenului. Terenul pentru înființarea unei plantației anuale de căpșun trebuie arat cu 1,5-2,0 luni în prealabil la adâncimea de 28-30 cm, iar nemijlocit înainte de plantare solul se mărunțește și se nivelează. În
momentul plantării solul trebuie să fie suficient de umed, irigat în prealabil.
Distanţele de plantare. Plantarea căpșunului se efectuează în rânduri simple cu distanța dintre rânduri de 75- 80 cm, iar pe rând între plante de 15-20 cm. În cazul aplicării sistemului de irigare prin aspersiune, plantarea se face în benzi a câte două rânduri, distanțate între ele la 25-30 cm, distanța dintre benzi 75-80 cm, iar între plante pe rând 15-20 cm.
Marcarea rândurilor se face în prealabil cu marcatorul, întinzând și fixând cu doi tăruși o sfoară sau o sârmă de-a lungul rândului și marcând locul fiecărei plante cu un semn.
Plantarea. Pentru plantare se utilizează numai stoloni liberi de virusuri, bine dezvoltaţi, refrigeraţi sau proaspăt recoltaţi din stolonieră. Pentru o înrădăcinare mai bună a stolonilor, fără goluri în plantație, aceștia se mocirlesc.
Mocirlirea constă în înmuierea rădăcinilor într-un amestec consistent făcut din apă, balegă de vacă proaspătă și pământ lutos. Acest amestec asigură o aderență mai bună a plantei cu solul, stimulează dezvoltarea rădăcinilor
noi și le asigură cu hrană. La plantare, coletul stolonului trebuie sa fie la nivelul solului. Dacă se plantează mai la suprafață, vara va suferi de secetă și iarna de ger, iar dacă se va planta prea adânc va putrezi mugurele central (inimioara), ceea ce va duce la peirea plantelor. Rădăcinile trebuie amplasate în gropi vertical, să nu fie îndoite, în caz contrar planta nu se
va dezvolta corespunzător. Căpșunul se poate planta manual cu plantatorul sau mecanizat cu mașina de plantat răsad de legume MPR 5, MPR 6 sau alte tipuri de mașini.

După 10-14 zile de la plantare se completează golurile generate de stolonii care nu s-au prins. În primăvara anului următor, foarte devreme, se face greblarea plantației, resturile vegetale fiind scoase de pe câmp și distruse.
Înainte de înflorirea căpşunului, solul se mulceşte cu paie de cereale într-un strat continuu de 5-7 cm grosime, pe toată suprafaţă culturii, pentru a obţine fructe curate. În lunile mai-iunie plantele rodesc abundent. După
strângerea roadei plantația se defrișează.

Pentru culturile înființate cu stoloni frigo, cu recoltă maximă depusă (plante refrigerate la -2°C, de categoriile A+, A++ ), în perioada lunilor februarie-iulie, se folosesc densităţi de 40-65 mii stoloni/ha, care fructifică după 60-70 zile de la plantare, dând o recoltă de 40-55 t/ha.

ÎNFIINȚAREA ȘI ÎNTREȚINEREA PLANTAȚIILOR MULTIANUALE DE CĂPȘUN

Înţiinţarea plantaţiei multianuale de căpşun se face în baza unui proiect de organizare şi amenajare a teritoriului destinat plantării, efectuat de instituțiile și companiile licențiate. Acesta include parcelarea terenului pentru plantare, amplasarea soiurilor, distanţele de plantare, analiza solului şi a apei pentru irigare etc.
Alegerea terenului pentru înființarea plantației. Cultura multianuală a căpșunului se menţine pe un loc de obicei 3-4 ani. Pentru alegerea corectă a amplasamentului la înființarea plantației de căpșun se va stabili, în primul
rând, dacă există în apropiere o sursă de apă și dacă ea este bună pentru irigare. Condiţiile, care trebuie să le întrunească terenul pentru plantarea căpșunului, sunt expuse în subcapitolul 1.3. Terenul, ales pentru plantația multianuală de căpşun, trebuie să aibă cale de acces liber pentru transportarea producției.
Într-un asolament de 7-8 ani căpșunul se introduce împreună cu culturi leguminoase (mazăre, fasole) sau păioase (orz, grâu, ovăz), care se aleg în funcție de perioada de plantare. Astfel, pentru plantarea de toamnă se alege o cultură premergătoare care se recoltează cu cel puțin o lună înainte, pentru a avea timp suficient pentru efectuarea arăturii și alte lucrări pregătitoare.
Nu se recomandă înființarea plantațiilor de căpșun după: cartofi, tomate, floarea-soarelui, rapiță, vinete, ardei, ceapă, castraveți, usturoi. După aceste culturi pot rămâne nematozi (viermi pentru care căpșunul este gazdă intermediară) sau unele boli comune așa ca verticilioza și fitoftoroza.

Pregătirea terenului. În cazul când terenul este foarte îmburuenit se face erbicidarea lui cu un an înainte de plantarea căpşunului. Aratul se face cu 1,5-2,0 luni înainte, nivelarea cu 2 săptămâni, iar parcelarea nemijlocit
înainte de plantare.
Suprafaţa terenului se împarte în parcele şi se marchează cu picheţi de lemn de 30-40 cm lungime. Marcarea rândurilor se face prin instalarea picheţilor la capetele parcelei, alinierea cu sfoară sau sârmă la distanţa aleasă dintre rânduri. Pentru plantare se foloseşte o şipcă gradată, pe care sunt indicate distanţele dintre plante pe rând.
Alegerea momentului optim de plantare a căpșunului. Conform tehnologiei de cultură, plantatiile multianuale de căpșun pot fi înființate toamna, primavara devreme sau vara, dar neapărat în apropierea unei surse de apă pentru irigare.
Plantarea de toamnă se efectuează din septembrie până la mijlocul lunii octombrie, astfel plantele reușesc până la sfârșitul toamnei să se înrădăcineze, să dezvolte rozeta de frunze și să formeze muguri florali. Datorită acestui fapt, în primăvară putem obține recolte nu prea mari (1-2 t/ha). Plantările efectuate toamna târziu, după 15 octombrie, pot da rezultate negative deoarece condițiile de mediu, în special temperatura, nu sunt favorabile pentru formarea rădăcinilor și frunzelor noi. Pe plantațiile înființate toamna, în cazul în care plantele nu au un sistem radicular bine fortificat şi nici o rozetă bogată de frunze, se recomandă utilizarea materialelor vegetale de protecţie (paie, frunze), care reţin zăpadă peste plante când temperatura scade sub -4, -5ºC.

Plantarea de primăvară, în martie-aprilie, indicată în cazul când toamnele sunt secetoase sau din alte motive, este riscantă deoarece la scurt timp se înregistrează temperaturi ridicate și perioade secetoase, care împiedică dezvoltarea plantelor. În acest caz, în anul plantării nu se obțin fructe. Se recomandă chiar suprimarea inflorescențelor apărute, pentru a permite dezvoltarea normală a plantelor și depunerea mai bună a recoltei pentru anul viitor.
În regiunile mai reci și mai umede se poate face plantarea de vară, între 15 iulie și 15 august, cu stoloni refrigerați sau recoltați direct din câmp, care dă rezultatele cele mai bune și în cultura multianuală întrucât plantele se dezvoltă bine până toamna, diferențiază bine muguri de rod, care dau o recoltă mare chiar din anul următor. Astfel, în decurs de 3 ani se pot obține 3 recolte economice de fructe. La plantarea de vară este necesară efectuarea irigării atât prin picurare, cât și prin aspersiune, pentru menținerea umidității solului şi aerului.
Pe parcursul anului se face îndepărtarea stolonilor de 4 ori, pentru a preveni epuizarea plantelor și scăderea recoltei.

Distanţe și sisteme de plantare pentru căpșun. Cultivarea căpșunului pe teren plan este cel mai răspândit sistem de cultură întrucât permite mecanizarea lucrărilor de înființare și de întreținere. La cultivarea
pe teren plan, căpşunul se poate planta în rânduri simple sau în benzi. În cazul metodei de amplasare în rânduri simple, cea mai răspândită metodă de plantare a căpșunului în cultură multianuală, distanţele de plantare sunt de 65-80 cm între rânduri și de 20-30 cm între plante pe rând, în funcție de vigoarea soiului. Desimea de plantare 50-60 mii plante/ha.

La cultivarea căpșunului în benzi, distanța dintre benzi trebuie să fie de 80-90 cm, dintre rânduri în bandă 30-35 cm, iar dintre plante pe rând 25 cm.

Cultivarea căpșunului pe teren modelat (biloane) este recomandată pentru cultura cu aplicarea mulcirii cu folie de polietilenă, dar poate fi practicată și în cazul mulcirii cu paie. Schemele de plantare la cultivarea în biloane pot
fi: bilon cu lățimea de 50 cm. Se pot planta într-un rând la distanța de 20 cm între plante pe rând sau în 2 rânduri pe bilon, la distanţa de 30 cm între rânduri și între plante pe rând; bilon cu lățimea de 94 cm. Se pot planta 2 rânduri cu distanța de 60 cm între ele sau în 3 rânduri la distanţa de 30 cm între ele; bilon cu lățimea de 120 cm. Se pot planta 2 benzi a câte 2 rânduri, cu distanța între benzi de 40 cm, iar între rândurile din bandă de 30-35 cm.

După stabilirea schemei de plantare, suprafaţa terenului destinată înfiinţării plantaţiei de căpşun se împarte în parcele şi se marchează cu picheţi de lemn de 30-40 cm lungime, apoi se marchează rândurile. Dacă plantarea se execută manual, marcarea rândurilor se face cu sfoară sau cu sârmă fixată de picheţi, instalați la capetele parcelei conform distanţei selectate dintre rânduri. La plantare se foloseşte o şipcă gradată, pe care sunt indicate distanţele dintre plante pe rând. Pentru ca rândul să fie drept, plantarea se face pe aceeași parte a sârmei.
Modelarea solului este un element tehnologic alternativ în tehnologia de cultivare a căpşunului prin care, la suprafaţa solului, se formează biloane înălțate şi rigole (şanțuri) de dimensiuni diferite, în funcţie de tehnologia stabilită.

Avantajele modelării terenului sunt:
– se încălzeşte mai repede solul la nivelul sistemului radicular al plantelor şi în profunzime;
– se exclude tasarea solului la nivelul plantelor, la trecerile repetate ale utilajelor de întreținere;
– se asigură scurgerea apelor din precipitații, împiedicând stagnarea ei la nivelul sistemului radicular;
– se facilitează accesul printre benzile de plante la lucrările de întreţinere, fără a deranja plantele sau a atinge fructele;
– se uşurează procesul de recoltare;
– se asigură loc de fixare bună a foliei de polietilenă la mulcire.
Modelarea se poate face cu maşina de modelat solul utilizată în legumicultură sau cu un echipament de bilonat solul, adaptat pentru dimensiunile biloanelor. Pentru căpșun sunt recomandate biloane înălţate cu următoarele dimensiuni: lăţimea brazdei 50 – 95 – 120 cm, distanţa dintre biloane 50 cm şi înălţimea 20 cm.
Alegerea soiurilor pentru înfiinţarea plantaţiei. Sortimentul actual de soiuri pentru cultura căpşunului se deosebesc după destinaţie (consum în stare proaspătă sau pentru prelucrare), însuşirile calitative ale fructelor
(mărime, formă, culoare, gust, consistenţă, compoziţie chimică), perioada de maturare a fructelor (timpurii, medii, târzii sau grupe intermediare), modul de fructificare (cu o singură fructificare, cu fructificare continuă). La stabilirea sortimentului pentru o plantaţie se recomandă analiza atentă a mai multor factori, printre care şi destinaţia fructelor.

În cazul în care există posibilitatea valorificării fructelor pentru prelucrare se vor alege soiuri cu această destinaţie, cu însuşiri specifice precum conţinut ridicat de substanţă uscată, suc colorat intens, desprindere uşoară de caliciu, coacere grupată, productivitate mare etc.

Dacă fructele vor fi destinate consumului în stare proaspătă, sortimentul se va alege în funcţie de cererea de fructe pe piaţă. Fructele pentru consumul în stare proaspătă trebuie să fie de mărime mijlocie sau mare, uniforme, cu gust echilibrat şi parfumate, rezistente la transportare şi păstrare.

Într-o plantaţie de căpşun este recomandată cultivarea a 3-5 soiuri din diferite grupe de coacere (timpurie, medie și târzie), poate fi introdus şi un soi remontant, care poate completa golul de fructe de căpșun de pe piaţă în perioada iulie-octombrie. Prin cultivarea câtorva soiuri de căpşun cu diferite perioade de coacere se asigură o aprovizionare ritmică a pieţei cu fructe proaspete.

Pregătirea materialului săditor pentru plantare. Materialul săditor destinat pentru înființarea plantațiilor de căpșun trebuie să provină din plantații specializate (stoloniere), să fie însoţit de certificate de calitate şi soi. Stolonii de căpșun de valoare biologică ridicată și liberi de boli și dăunători asigură o calitate superioară a fructelor și roade înalte, conform potențialului biologic al soiului. Materialul săditor se transportă la locul plantarii cât mai repede posibil, pentru a evita deshidratarea plantelor, și se depozitează în spatii umbrite și răcoroase. Înainte de plantare stolonii se fasonează și se mocirlesc. La fasonare prin tăiere se elimină frunzele inutile (se păstrează 2-3 frunze mai sănătoase, situate central), resturile de filamente și se scurtează vârfurile rădăcinilor, dacă depășesc lungimea de 20 cm. Mugurele central trebuie sa fie sănătos și bine dezvoltat, sistemul radicular cu lungimea de 10-20 cm, format minim din 5-7 rădăcini principale sănătoase care asigură o bună fixare a plantei în sol.
Plantarea stolonilor de căpşun. Plantarea căpşunului se poate face manual, cu ajutorul plantatorului, sau mecanizat cu mașini de plantat răsadul de legume (MPR 5, MPR 6 s.a.), cu udarea concomitentă. La plantare
rădăcinile se introduc mai adânc în groapă, după care se ridică în sus astfel încât să revină în poziție verticală, fără a se îndoi. Coletul și mugurele central trebuie să se afle la nivelul solului, în caz contrar plantele se dezvoltă rău.
La înființarea unei culturi multianuale, plantarea căpșunului se poate efectua pe biloane cu înălţimea de 25-30 cm, acoperite cu peliculă de mulcire (folie albastră, neargă, gri sau albă) şi prevăzute cu un furtun introdus sub folie pentru irigarea prin picurare a fiecărei plante. Distanța dintre plante 20-25 cm în două rânduri decalate la 30-35 cm, distanța dintre biloane 40-60 cm, densitatea 40-80 mii plante/ha.

Mulcirea în plantaţiile de căpşun se face cu scopul protecţiei plantelor împotriva îngheţurilor de iarnă, păstrării calităţii fructelor, controlului buruienilor şi obţinerii unei producţii de fructe cât mai timpurii. Pentru păstrarea calităţii fructelor, mulcitul se face cu un strat de paie sau fân de 6-8 cm grosime sau cu folie neagră de polietilenă.

Cele mai bune sunt paiele de cereale (grâu, orz, secară) deoarece sunt mai rigide, nu se tasează și permit infiltrarea apei în sol. Mulciul, tocat grosier, se aşează cu multă atenţie sub tufe, într-un strat continuu pe toată suprafaţă plantației. Mulcirea la căpșun se face după înălțarea inflorescenţelor, înainte de înflorire. Întârzierea complică
procesul de împrăștiere uniformă a materialului de mulcire sub inflorescenţele aplecate sub greutatea fructelor în crestere. Mulcirea cu material vegetal se va face după ploaie sau irigare, pentru a păstra umiditatea în sol.
Mulcirea căpșunului cu folie de polietilenă (neagră, gri, albă sau cu textoagril) se face pe teren modelat, înainte de plantare. Folia trebuie să corespundă următorilor parametri: să fie netransparentă, elastică, subțire, să poată rezista pe suprafaţa solului pâna la desfiinţarea culturii (3-4 ani), prevăzută cu găuri la distanțele stabilite între rânduri și între plante pe rând, efectuate la instalare sau după.

Conducerea plantațiilor de căpșun prin aplicarea diferitor metode de mulcire a solului prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje:
– avantajele cultivării căpșunului sub folie: previne murdărirea fructelor și dezvoltarea buruienilor, menține umiditatea în sol, reduce cheltuielile de irigare, exclude prașila manuală între plante și mecanizată între rânduri, favorizează încălzirea timpurie a solului, asigurând maturarea fructelor cu câteva zile mai devreme decât în câmp deschis etc.;
– dezavantajele cultivării căpșunului sub folie: folia este mai scumpă decât materialele vegetale, culoarea neagră a foliei atrage căldura soarelui, ceea ce duce la opărirea plantelor și a fructelor, și, în final, la micşorarea recoltei, solul nu respiră prin folie, precipitațiile atmosferice nu pot pătrunde la plante, pe solurile nisipoase este necesară o cantitate de apă mai mare pentru irigare, fiind obligatorie fertirigarea prin picurare;
– avantajele cultivării căpșunului mulcit cu paie: păstrarea fructelor curate, prevenirea dezvoltării buruienilor, menținerea umidității în sol, reducerea cheltuielilor de irigare, excluderea prașilei manuale între plante pe rând și mecanizate între rânduri, asigurarea respirației solului și accesului precipitațiilor atmosferice la plante, respingerea căldurii soarelui, prevenind opărirea fructelor etc.
– dezavantajele cultivării căpșunului mulcit cu paie: expunerea fructelor putregaiului cenușiu în cazul paielor mucegăite, dezvoltarea gramineelor din boabele rămase în paie.

Lucrări de întreţinere în anul plantării. Pentru cultura clasică a căpşunului, primul an este, de regulă, fără rod. Căpşunul plantat toamna, în primăvară formează câteva inflorescenţe care nu pot asigura o producţie de calitate, ci dimpotrivă, încetinesc ritmul de creştere şi de dezvoltare a plantelor, influenţează negativ procesul de diferentiere a mugurilor de rod (recolta anului viitor, care va fi prima). De aceea, inflorescențele apărute trebuie suprimate în 2-3 reprize în cel mai scurt timp.
La plantarea de primăvară, peste două săptămâni (când la plante apar frunze noi), se face verificarea înrădăcinării şi completarea golurilor cu plante de acelaşi soi. Completarea golurilor la timp va permite obţinerea unei plantaţii uniforme şi productive.

Concomitent cu prăşitul pe rând se face şi suprimarea stolonilor pe măsură ce apar, de 3-4 ori, consumând substanţe hrănitoare aceștia reduc roada. Pentru completarea eventualelor goluri pe rânduri se pot lăsa 1-2 filamente care se vor direcţiona la locul necesar pentru dezvoltarea unui stolon. Atât stolonii, cât şi tija inflorescenţelor trebuie tăiate la minim 1 cm de la punctul de fixare cu coletul, pentru a nu distruge mugurii situaţi aproape pe rizom.
Afânarea solului se face la adâncimea de 4-6 cm, pentru a distruge crusta formată de precipitaţii sau de irigarea prin aspersiune, şi a preveni îmburuienirea.
Lucrări de întreţinere a plantaţiilor pe rod. Solul pe intervalul dintre rânduri și pe rând se prelucrează manual ori mecanizat cu agregate trase de tractor.

Primavara devreme, înainte de aparitia primelor frunze (pornirea în vegetație), după zvântarea terenului, se greblează energic plantele, eliminându-se materialele folosite pentru protecţia de frig a culturii şi resturile vegetale ale plantelor (frunze îmbătrânite şi uscate), care se compostează sau se ard, pentru a evita răspândirea bolilor. Prelucrarea solului pe teren plan constă în 3-4 praşile manuale realizate pe spaţiile dintre plante şi mecanizate între rânduri, cu scopul de a distruge crusta şi buruienile, la adâncimea de 8-10 cm. Dacă plantarea s-a efectuat pe teren modelat, lucrarea solului va consta în mărunţirea solului de pe platforma brazdei şi refacerea rigolelor.

Prima afânare se face primăvara devreme, dupa apariția primelor frunze tinere, a doua înaintea mulcirii cu paie, la legarea primelor fructe, deoarece timp de 4-6 săptămâni terenul nu va putea fi lucrat, iar a treia înainte de cosirea plantelor, îndată după recoltare (perioadă în care terenul se tasează). Această afânare favorizează procesul de diferenţiere a mugurilor de rod pentru recolta anului viitor. Ultima afânare a terenului se realizează la sfârşitul lunii septembrie – mijlocul lui octombrie (dacă toamna este lungă se poate aplica şi mai târziu) și va asigura infiltrarea apei din precipitaţiile de la sfârşitul toamnei şi de pe parcursul iernii. La efectuarea lucrărilor de afânare a solului este important să nu se acopere cu pamânt mugurele central, ceea ce poate duce la putrezirea plantelor, sau să se descopere rădăcinile, de asemenea nefastă pentru plante.
Suprimarea stolonilor se începe după înflorire şi se execută pe parcursul apariţiei lor pentru a stimula fructificarea şi diferenţierea mugurilor floriferi.

Irigarea. Umiditatea în stratul de sol 0-30 cm pe parcursul perioadei de vegetaţie trebuie să nu fie mai mică de 80 % din capacitatea de câmp pentru apă. Umiditatea solului periodic se determină cu tensiometrul şi la pragul
indicat al umidităţii solului se fac udări prin aspersiune, picurare sau prin rigole. Pe parcursul perioadei de vegetaţie se fac 6-12 udări cu norma de 250-300 m3/ha. Intervalul dintre udări 12-15 zile primăvara şi 5-7 zile vara.

Fertilizarea. Îngrăşămintele organice, gunoiul de grajd 40-60 t/ha, și cele minerale, cu fosfor şi potasiu, se introduc sub arătură înainte de plantarea căpşunului, dozele orientative de PK fiind de 100-120 kg/ha. Mai raţională
este administrarea NPK sub recolta planificată. Azotul se introduce anual, diferenţiat pe parcursul perioadei de vegetaţie, în doze de N90-120 kg/ha. Două treimi din normă se introduc primăvara devreme, sub afânarea solului, şi se consumă pentru formarea recoltei de căpşuni, iar o treime după cositul tufelor (40 kg/ha), sub afânarea solului înainte de irigare în scopul stimulării creşterii frunzelor noi și formării mugurilor floriferi.
Cosirea tufelor. Cosirea tufelor se face imediat după ultima recoltare a fructelor. Frunzele se cosesc la circa 8-10 cm de la nivelul solului, având grijă să nu se distrugă mugurii centrali şi frunzele în formare, care vor asigura refacerea părţilor aeriene ale tufelor pentru continuarea vegetației până toamna târziu. Cosirea în plantaţii multianuale se efectuează cu cositoarea, scopul fiind, pe de o parte, înlăturarea frunzelor bătrâne şi bolnave din plantaţie, iar pe de altă parte stimularea formării frunzelor noi, care vor putea asigura o bună diferenţiere a mugurilor de rod pentru recolta anului următor. Resturile vegetale obţinute după cosire, împreună cu mulciul din paie sau frunze, vor fi scoase din plantaţie şi puse la compostat sau arse, pentru a distruge germenii bolilor sau dăunătorii.

Dupa eliberarea terenului de resturi vegetale se execută afânarea solului, fertilizarea cu azot și irigarea pentru a stimula refacerea părților aeriene ale plantelor.
Prevenirea îngheţurilor de primăvară sau de toamnă. Combaterea lor se poate face cu irigarea prin aspersiune sau acoperirea plantelor cu un strat protector de textoagril. În tuneluri se pot folosi generatoarele de căldură care, montate pe remorcă şi circulând pe perimetrul tunelului, suflă aer cald, ori fumul de la arderea resturilor vegetale.

CULTURA PROTE JATĂ A CĂPȘUNULUI

Căpșunul poate fi cultivat şi în cultură suspendată (ancorată), din scheletul superior al serelor (fiind adaptată doar pentru cultura protejată în seră), sau susținută (suportată), când cultura este amplasată pe diverse schelete constructive ancorate în sol sau amplasate pe sol.

Cultura protejată presupune investiții mult mai mari, însă sunt evidente și numeroase avantaje precum: excluderea bolilor și dăunătorilor din sol, ridicarea culturii la o înălțime convenabilă pentru întreținere și recoltare excluderea cositului după recoltare, îmbunătățirea controlului asupra bolilor și dăunătorilor, irigării și fertilizării, culturi asociate de alte specii la sol, rotație rapidă a culturilor de căpșun, obținerea unor recolte sporite la o
unitate de suprafață și a producțiilor timpurii sau târzii.

În ţările cu temperaturi mai scăzute din timpul iernii, precum Olanda și Belgia, căpşunul se cultivă în sere în saci sau ghivece umplute cu amestec nutritiv pe suport de creștere, în Anglia, Spania, Italia etc. în tunele acoperite cu material plastic în sistem suspendat sau la sol, în Israel în sere sau tunele, în jgheaburi din PVC sau containere. În SUA, cultura protejată a căpșunului nu este practicată pe larg.

Pentru protejarea căpșunului de condiţiile nefavorabile ale mediului (îngheţuri, umiditate, grindină etc.) şi obţinerea unor recolte mai timpurii şi calitative, se înstalează tunele de diferite tipuri: temporare, franceze solitare, spaniole bloc, haygrove.

Tunelele temporare se folosesc la protejarea temporară a plantaţiilor timpurii de îngheţuri. Construcţia lor este simplă, uşoară şi nu necesită mari investiţii. Principalul neajuns al acestor tunele este imposibilitatea efectuării lucrărilor în interiorul lor şi volumul de lucru mare la deschiderea şi închiderea lor. În funcție de cultură se folosesc tunele cu o singură peliculă şi cu două pelicule, care se unesc în partea de sus.

Tunelele franceze solitare sunt construcţii mai complicate şi mai costisitoare care permit efectuarea operaţiilor tehnologice în interiorul tunelului şi pot fi utilizate pe întreaga perioadă de vegetaţie a plantelor. Aceste tunele sunt înalte, fiecare bloc este separat și nu poate fi unit cu alte blocuri, iar scheletul este din metal sau plastic. Ventilarea se efectuează lateral, prin ridicarea părţilor.
Tunelele spaniole bloc sunt considerate cele mai rentabile deoarece mai multe blocuri pot fi unite într-un tot întreg, sub un acoperiș comun, ceea ce permite economisirea peliculei, iar fiecare picior de tunel servește ca suport
pentru două arcuri. În acest tip de tunele se pot creşte toate culturile, inclusiv căpşunul, coacăzul, zmeurul, cireşul etc.
Tunelele haygrove sunt un sistem englez, o modificare a tunelelor spaniole. Aceste modificări sunt legate de mărimea tunelului, rigiditate şi elaborarea diferitor accesorii. Se caracterizează prin operativitatea montării şi acomodarea la orice cultură, relief şi expoziţie. Pentru aceste tunele sunt elaborate generatoare de căldură mobile care permit lupta cu îngheţurile (alte metode de prevenire a înghețurilor târzii sau timpurii vezi. Cultivarea căpșunului în tunele. Căpşunul se pretează și la sistemul de producere în tunele unde poate da recolte de 11-22 t/ha, în funcție de soiul cultivat (Marmolada, Polka, Honeoye, Elsanta, Senga-Sengana etc.) și
condițiile de întreținere.

În tunelele de 6 m, în funcție de vigoarea soiului, de tehnologia aplicată şi tehnica disponibilă, se aplică următoarele scheme de plantare:
– fără biloane (60+120+120+120+120+60) x 25 cm;
– cu biloane (50+50+100+50+100+50+100+50+50) x 25 cm.
Principalele operaţii în primul an de creştere a căpşunului sunt legate de dezvoltarea sistemului radicular şi aparatului foliar, depunerea recoltei pentru anul viitor. Paralel cu irigarea şi fertilizarea este necesar de a înlătura florile și stolonii. Scopul acestei operaţii este formarea conurilor de rod în urma diferenţierii mugurilor care vor forma recolta de bază a anului viitor. Întreţinerea plantelor de căpșun în anii următori constă în efectuarea operaţiilor sanitare primăvara, odată cu posibilitatea de a ieşi în câmp. Tunelul se acoperă cu peliculă pentru a crea condiţii mai favorabile pentru plantele de căpșun în vederea obținerii de fructe cât mai timpurii. După ce plantele au pornit în vegetaţie se conectează sistemul de irigare pentru menţinerea umidităţii solului. Pe parcursul vegetaţiei se face afânarea solului între rânduri.
Cultivarea căpşunului în sere solar. Serele solar sunt construcţii permanente cu o durată de exploatare de 5-10 ani, la care se înlocuieştedoar folia din plastic. Aceste sere oferă condiţii mai bune pentru creşterea căpşunului ceea ce permite obţinerea de fructe coapte mai devreme cu 20-30 de zile faţă de construcțiile temporare.

Cultivarea căpşunului în sere de sticlă se pretează foarte bine la cultura forţată, coacerea fructelor fiind cu 50-60 de zile mai devreme faţă de cultura din câmp deschis, uneori şi mai mult. Înainte de plantarea stolonilor în seră se recomandă o fortificare a acestora. Se practică 3 metode de fortificare a stolonilor în câmp: replantarea (repicarea)
timpurie a stolonilor de pe plantația-mamă; utilizarea de stoloni refrigeraţi; folosirea stolonilor crescuţi în ghivece sau în cuburi nutritive.

Plantarea stolonilor în seră se face la sfârşitul lunii noiembrie, când aceștia se află în repaus şi au trecut printr-o perioadă răcoroasă. Plantarea stolonilor se face în sol pregătit, mărunţit şi nivelat. Pe o parte de seră (travee) se plantează două benzi a câte 4 rânduri, între benzi se lasă 60-70 cm, între rândurile din bandă 30 cm, iar între plante pe rând 20 cm.

Timp de o lună după plantare, în seră se menţine o temperatură scăzută de maxim +5 °C, pentru ca partea aeriană a plantelor să nu pornească în creştere înaintea sistemului radicular. Apoi temperatura se ridică treptat,
în medie cu 1 °C pe zi, până la 15-18 °C, iar când apar primele fructe se ridică la 22-24 °C ziua şi 14-16 °C noaptea. Această diferenţă de temperatură între zi şi noapte este importantă pentru înflorire şi dezvoltarea fructelor. Umiditatea solului trebuie menţinută la un nivel de 70-75 % din capacitatea totală a solului pentru apă. Umiditatea atmosferică ajunge dimineaţa la 90-100 %, în urma transpiraţiei plantelor din timpul nopţii, iar în timpul zilei, prin aerisire, coboară la 65 %. Menținerea în seră a umidității ridicate îngreunează polenizarea şi favorizează dezvoltarea bolilor. O aerisire bună, mai ales în perioada înfloritului, în orele prea calde ale zilei, contribuie la obţinerea unor plante viguroase. Nu se face aerisirea în zile friguroase sau cu vânturi puternice.

Lumina este foarte importantă pentru cultura forţată, impunându-se iluminatul suplimentar cu becuri normale cu filament. Iluminatul suplimentar devine necesar când stolonii încep să înverzească şi se menține timp de 40 de nopţi, alternând ¼ oră lumină cu ¾ întuneric. Becurile de iluminat se instalează cât mai sus, la 6 m pe lungimea fiecărei travee. În perioada înfloririi căpşunului este nevoie de o intensitate de 13 000-15 000 lx.
Pentru polenizarea florilor de căpșun se folosesc albine, instalând un stup la fiecare 2000-2500 m2, iar în lipsa albinilor se recurge la polenizarea artificială cu un jet de aer. Pentru a obţine căpşune înainte de 1 ianuarie, stolonii se cresc în ghivece de la mijlocul lunii iulie până în 15 octombrie, în câmp deschis, după care se introduc în seră, în cultură suspendată (fig. 1.27.), unde se asigură zilnic lumină suplimentară.

FERTILIZAREA ȘI IRIGAREA PLANTAȚIILOR DE CĂPȘUN

Fertilizarea plantațiilor de căpsun. Asigurarea optimă a plantelor de căpşun cu elemente nutritive poate asigura producții de peste 25 t/ha în primul an după plantare. Căpşunul reacţionează foarte bine la fertilizarea
organică, de aceea înainte de plantare se recomandă administrarea a 40 t/ha gunoi de grajd bine fermentat, care se împrăştie uniform şi se încorporează în sol.
Necesarul de elemente fertilizante la etapele importante (critice) de dezvoltare a plantelor de căpşun se stabilește în baza rezultatelor analizelor chimice ale solului sau plantelor. Fertilizarea cu îngrăşaminte minerale se fac de 2-3 ori pe an în funcţie de aprovizionarea solului cu azot, fosfor şi potasiu, din care1/3 din cantitatea necesară se dă toamna şi 2/3 primăvara. Pot fi utilizate și îngrăşămintele chimice complexe NPK din formula 1-0,5-1,5 sau din formula 1-1-1, în funcţie de aprovizionarea solului. La cultura multianuală de căpşun, după cosirea frunzelor, se aplică fertilizarea cu azot.
Se pot utiliza şi fertilizările foliare, benefice pentru etapa de creştere şi fortificare a plantelor. Fertilizarea căpşunului cu îngrăşăminte foliare complexe (Polyphid, Teraflex, Cristalon) se face cu o normă de 100 kg substanţă activă de N P K la 1ha, de 2-3 ori în perioadele critice de dezvoltare a plantelor: la începutul vegetaţiei (martie- aprilie), în faza de înflorire (mai-iunie) şi de diferenţiere a mugurilor florali (august-septembrie). Excesul de îngrăşăminte poate influenţa negativ atât asupra bilanţului dintre fructificarea şi creşterea plantelor, cât şi calitatea fructelor.

Irigarea plantaţiilor de căpşun. Pentru cultura căpșunului este obligatorie prezenţa sursei de apă şi amenajarea ei pentru irigare. În lipsa apei în sol, frunzişul plantelor este slab dezvoltat, sistemul radicular superficial, fructele mici, uneori deformate, recoltele compromise, mugurii de rod slab diferenţiați. Excesul de apă de asemenea are consecințe negative: putrezirea coletului şi pieirea plantei, sufocarea şi moartea rădăcinilor, dezvoltarea bolilor.
Irigarea se face până în a doua jumătate a verii, chiar și după cosire, iar în cazuri de secetă puternică și în timpul recoltării, prin: aspersiune, picurare subterană sau la nivelul solului. Prin aspersiune pot fi irigate plantaţiile care nu sunt mulcite cu folie de polietilenă, amplasate aproape de sursa de apă. Această metodă poate fi folosită cu succes şi la protejarea plantaţiei de îngheţ.
Indiferent de metoda aplicată, irigarea este absolut necesară în primele 2-3 săptămâni de la plantarea stolonilor. Până la înrădăcinarea lor se recomandă, pe lângă irigarea prin picurare, şi irigarea prin aspersiune care micşorează temperatura la nivelul plantelor şi umiditatea atmosferică, necesară pentru reducerea transpiraţiei excesive a plantelor.
Irigarea căpşunului pe biloane prin picurare sau prin aspersiune se face de 4-7 ori a câte 300-400 m³/ha, dintre care 2-3 irigări se aplică până la recoltare şi 2-4 după recoltare. În cazul irigării prin picurare se stabileşte un program de irigare care asigură în mod constant un nivel al umidității în sol de 65-80 % din capacitatea totală a apei din sol.

După consumul de apă al plantelor de la ultima irigare, măsurat cu ajutorul tensiometrului, se determină cantitatea exactă de apă ce trebuie asigurată prin irigare, iar după continutul de apă din sol la moment, determinat cu umidometrul, se poate stabili atât necesarul de apă, cât şi momentul intervenţiei cu o nouă irigare.

PROTECȚIA PLANTAȚIILOR DE CĂPȘUN CONTRA FACTORILOR NEGATIVI AI MEDIULUI

În ultimii ani, hazardurile naturale în Republica Moldova sunt tot mai persistente. Pentru plantaţiile de căpşun cele mai periculoase sunt înghețurile târzii de primăvară și timpurii de toamnă (brume), grindina, iernile fără zăpadă.
Îngheţurile târzii de primăvară și timpurii de toamnă. Îngheţurile de primăvară sunt frecvente, prevenirea lor permițând salvarea recoltei parţial sau în întregime.
Măsurile de prevenire a înghețurilor târzii de primăvară și timpurii de toamnă:
– irigarea prin aspersiune care în această perioadă nu permite plantelor să se deshidrateze;
– folosirea generatoarelor de căldură care, montate pe o remorcă, circulă pe perimetrul tunelului (serei, plantației), suflând aer cald;
– folosirea materialului protector agril. La folosirea foliei transparente de tip agril temperatura în interiorul încăperii crește cu 1,8-2,0 oC. Aceasta poate fi utilizată și pe teren deschis, la începutul maturării fructelor, pe
timp de noapte, la soiurile extratimpurii sau timpurii, asigurând în efect triplu: protejează fructele de îngheț, păstrează umiditatea în sol și grăbește maturarea fructelor cu 3-5 zile față de cele care nu au fost acoperite. Metoda se aplică cu succes și în republică la soiurile extratimpurii și timpurii: Alba, Clery, Honeoye;
– folosirea plasei antigrindină.

Mulcirea este o operaţie obligatorie care permite protejarea plantaţiilor de îngheţuri în iernile fără zăpadă. Ca materiale de mulcire se folosesc: paiele, silozul, rumeguşul de lemn al speciilor foioase, coaja de pomi, frunzele. Nu se admite mulcirea cu material vegetal ierbos, care poate să se descompună şi să provoace putrezirea fructelor.

Bolile căpșunului

Pătarea albă a frunzelor de căpşun produsă de ciuperca Mycosphaerella fragariae (Tull) Lindau (forma conidiană Ramularia tulasnei Sacc.)

Este boala cea mai răspândită a căpşunului în condiţiile ţării noastre.

Simptome. Atacul se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete de
culoare roşie-violacee care în timp capătă un aspect cenuşiu-albicios. Petele
sunt circulare (1-4 mm în diametru), izolate sau confluente. La un atac sever, simptome asemănătoare pot apărea pe sepale şi pe peţioluri, unde petele sunt mai alungite şi rămân de culoare roşie-violacee. Înspre
toamnă apar picnidiile ciupercii sub forma unor punctişoare negricioase.
Agentul patogen. Forma conidiană se dezvoltă în timpul perioadei de
vegetaţie în zona centrală a petelor. Conidioforii au forma unor tufe mici
şi sunt purtătorii conidiilor, la început ovoide, unicelulare, apoi cilindrice,
drepte sau uşor curbate, septate, cu 1-3 pereţi transversali, incolore. Periteciile se formează pe frunzele uscate şi sunt globuloase, negricioase, iar la maturitate diferenţiază asce cu ascospori bicelulari, incolori.
Sursa de infecţie. Plantele infectate; peste iarnă ciuperca rezistă sub formă de miceliu şi peritecii.
Condiţii favorabile. Umiditatea ridicată ( >70%) a aerului şi vârsta plantaţiei.
Transmitere-răspândire. Ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistenţă, aflat în organele atacate, sau prin fructificaţiile care se formează în frunzele moarte, iar în timpul perioadei de vegetaţie prin conidii.

Profilaxie şi terapie. Pagubele produse de acest agent fitopatogen pot fi diminuate prin măsuri de igienă sanitară (strângerea frunzelor uscate) şi tratamente chimice la avertizare.
Pătarea roşie-purpurie a frunzelor de căpşun produsă de ciuperca Diplocarpon earliana (forma conidiană Marssonina fragariae)
Simptome. Atacul se manifestă din primăvară până toamna pe toate organele aeriene, mai frecvent pe frunze sub forma unor pete brune-purpurii, cu contur neregulat, cu 1-7 mm în diametru. Petele, dispuse pe întreagasuprafaţă a foliolelor, sunt izolate sau confluente. În dreptul petelor, pe faţa superioară a limbului, se observă punctişoare mici, brune – lagărele de conidiofori şi conidii. Pe peţioluri, pedunculii florali şi bractee petele sunt mai alungite. În condiţii de umiditate atmosferică ridicată plantele sunt foarte puternic atacate, frunzele uscându-se prematur, fapt ce are repercusiuni negative asupra cantităţii şi calităţii producţiei.

Agentul patogen. Miceliul ciupercii se dezvoltă în spaţiile intercelulare
ale ţesuturilor atacate. Pe conidiofori scurţi, incolori se formează, în lagă-re subcuticulare, conidii incolore, bicelulare, uşor curbate, subţiate la capete, care servesc la diseminarea patogenului în timpul perioadei de vegetaţie.
Sursa de infecţie. Plantele atacate, frunzele uscate.
Condiţii favorabile. Umiditatea aerului ridicată şi temperaturi de 20-25 oC.
Transmitere-răspândire. În timpul perioadei de vegetaţie diseminarea patogenului se produce prin conidii cu ajutorul vântului şi stropilor de ploaie. De la un an la altul se transmite prin miceliu, care rezistă peste iarnă în frunzele vii, sau prin apoteciile care se diferenţiază în frunzele uscate.
Profilaxie şi terapie. Se recomandă eliminarea frunzelor uscate primăvara și a celor bolnave în timpul verii; folosirea de paie sănătoase sau a mulciului de plastic negru; fertilizarea echilibrată; asigurarea unei densități optime a plantelor; cultivarea soiurilor rezistente; igiena culturală, înfiinţarea plantaţiilor noi pe terenuri cu soluri bine drenate; respectarea densităţii optime a plantelor; reînnoirea culturilor peste fiecare 3 ani; aerisirea corespunzătoare a serelor și a solariilor.

Pătarea brună a frunzelor de căpşun produsa de ciuperca Dendrophoma obscurans Sutton

Simptome. Atacul se manifestă din primăvară până toamna pe toate
organele aeriene, mai frecvent pe frunze sub forma unor pete roşii-violacee cu contur neregulat, la început de 2-5 mm în diametru, iar cu timpul ajung la 1-2 cm în diametru. Ţesuturile din dreptul petelor se
necrozează, frunzele se usucă prematur şi cad. Petele sunt dispuse pe
întreaga suprafaţă a foliolelor, izolate sau confluente. Această boală e mai puţin răspândită în republică.
Agentul patogen. În dreptul petelor, pe faţa superioară a limbului, se
observă punctişoare mici, brune – lagărele de conidiofori şi conidii. Pe
peţioluri, pedunculii florali şi bractee petele sunt mai alungite.
Sursa de infecţie. Plantele și resturile de plante infectate.
Condiţii favorabile. Umiditatea relativă a aerului ridicată.

Transmitere-răspândire. În timpul vegetaţiei prin conidii, iar de la un an la altul prin fructificaţiile ciupercii care se formează pe partea superioară a frunzelor uscate.
Profilaxie şi terapie. Se recomandă eliminarea frunzelor uscate primăvara, iar a celor bolnave în timpul verii; folosirea de paie sănătoase sau a mulciului de plastic negru; fertilizarea echilibrată; asigurarea unei densităţi optime a plantelor; reînnoirea culturilor peste fiecare 3 ani; aerisirea corespunzătoare a serelor şi a solariilor. Înfiinţarea plantaţiilor noi pe terenuri cu soluri bine drenate. Cultivarea de soiuri şi hibrizi sănătoşi.

Făinarea căpşunului produsă de ciuperca

Făinarea este una dintre cele mai păgubitoare boli pentru cultura căpşunului. Atacă frecvent căpşunăriile cu soiuri sensibile la acest agent patogen, unde pagubele sunt de importanţă economică.

Simptome. Ciuperca atacă frunzele, peţiolurile, pedunculii florali și fructele. Pe frunze, pe ambele feţe, mai frecvent pe cea inferioară, se formează o pâslă albicioasă din miceliul şi conidiile ciupercii. Pe partea superioară, ţesuturile din dreptul petelor capătă o culoare roşiatică. Foliolele frunzelor atacate se răsucesc către faţa superioară, luând forma unei linguriţe. Atacul se manifestă şi pe fructe, în toate stadiile de dezvoltare a acestora, sub forma unei pâsle făinoase. Fructele verzi atacate nu se mai dezvoltă, rămân mici şi deformate, iar cele coapte sunt inferioare din punct de vedere calitativ.
Agentul patogen. Periteciile globuloase cu numeroşi apendici simpli, flexibili, lungi, de culoare brun-deschis conţin o singură ască ovoidă cu 8
ascospori elipsoidali, unicelulari, incolori.

Sursa de infecţie. Resturile vegetale ale plantelor atacate de Sphaerotheca macularis.
Condiţii favorabile. Boala apare în verile călduroase, cu nopţi umede sau dimineţi cu ceaţă prelungită.
Transmitere-răspândire. În cursul perioadei de vegetaţie ciuperca se răspândeşte prin intermediul sporilor, iar de la un an la altul prin miceliul de rezistenţă şi periteciile de pe resturile vegetale atacate. În toamnă, pe faţa inferioară a frunzelor, apar pete mici negre, periteciile, ca formă de rezistenţă.
Profilaxie şi terapie. Se recomandă rotaţia culturilor şi evitarea în asolament a solanaceelor; dezinfectarea solului în cazul monoculturii sau, în zonele de risc, folosirea solurilor virgine, necultivate unul sau doi ani; cultura anuală sau bianuală a căpșunului; folosirea la plantare a materialului săditor sănătos.

Putregaiul cenuşiu produs de ciuperca Botrytis cinerea Pers.

Este una dintre cele mai răspândite boli la căpşun care, în funcţie de condiţiile de umiditate, poate provoca pierderi însemnate de roadă (10-90 %).

Simptome. Atacul se manifestă pe toate organele aeriene al plantei, dar
mai frecvent şi cu efectul cel mai păgubitor pe flori şi fructe. Fructele
atacate se brunifică şi în cele din urmă putrezesc în întregime şi nu sunt
comestibile. La suprafaţa lor, în condiţii de umiditate ridicată, apare un înveliş cenuşiu din conidioforii şi conidiile ciupercii. Atacul masiv se atestă în fenofaza de înflorire a căpșunului, când pe organele atacate se dezvoltă
destul de rapid pete brune.
Agentul patogen. Conidioforii sunt filamentoşi, lungi, septaţi, olivacei la
bază, incolori către vârf, ramificaţi în porţiunea superioară. Conidiile sunt
ovoide, uşor gălbui.

Sursa de infecţie. Frunzele uscate şi resturile plantelor atacate de putregaiul cenușiu.
Condiţii favorabile. Umiditatea ridicată a aerului, apropiată de valoarea punctului de rouă.
Transmitere-răspândire. În perioada de vegetație boala se transmite prin sporii diseminați cu ajutorul picăturilor de ploaie, vântului, omului etc., iar de la un an la altul prin organele de rezistență (scleroţi).
Profilaxie şi terapie. Se recomandă distrugerea buruienilor, eliminarea excesului de apă din plantaţie, plantarea la distanţe mai mari, mulcirea plantelor cu paie etc. Aceste măsuri trebuie completate cu tratamente chimice, aplicate la avertizare, cu un produs specializat.

Mana coletului sau comună produsă de ciuperca Phytophthora cactorum

Este o boala care s-a răspândit pe larg în Europa de Vest şi SUA, distrugând, în unii ani, suprafeţe mari cultivate cu căpşuni sau reducând producţia pe parcelele infectate. Atacul se manifestă, în special, pe fructe, colet, caliciu
şi pedunculii florali.

Simptome. Se manifestă prin ofilirea şi uscarea frunzelor tinere. Fructele
sunt atacate în toate fazele de maturare. Pe suprafața fructelor apar pete
necrotice, brun-ciocolatii, de mărimi şi forme diferite, iar pulpa lor se întăreşte, capătă un aspect pielos şi un gust pronunţat amărui. Fructele
verzi atacate prezintă pete de culoare brună, iar pulpa se întăreşte. La un
atac puternic, fructele se usucă, se zbârcesc, rămân tari şi cu un gust amar.
Pe timp ploios, la suprafaţa fructelor atacate se dezvoltă un miceliu alb,
fin şi dens constituit din fructificaţiile ciupercii, ceea ce duce la înmuierea
lor. Rizomul atacat prezintă necrozări pe porţiuni de 10-12 mm, cu timpul
acestea se extind şi duc inevitabil la moartea plantei. Ţesuturile atacate
capătă un aspect spongios.
Agentul patogen. În plantaţiile de căpşun ciuperca iernează sub formă
de oospori în fructele mumifiate, rămase la suprafața solului. În primăvară, din oospori, în spaţiile intercelulare ale ţesuturilor atacate, se dezvoltă miceliul ciupercii, conidioforii şi conidiile.

Sursa de infecţie. Resturile vegetale ale plantelor atacate.
Condiţii favorabile. Excesul de umiditate.
Transmitere-răspândire. Ciuperca se transmite de la un an la altul prin oospori care iernează în sol sau în resturile vegetale ale plantelor atacate. Oosporii se formează prin contopirea anteridiei cu oogonul atunci când condiţiile de mediu sunt nefavorabile.
Profilaxie şi terapie. Respectarea asolamentului la înfiinţarea noilor plantaţii de căpşun, deoarece practicarea monoculturii măreşte rezerva biologică a patogenului. Pentru reducerea acesteia este necesar de a strânge şi arde fructele mumificate, de a grebla plantația şi de a arde resturile vegetale primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetație. În zonele, unde există exces de umezeală, favorabil evoluţiei ciupercii, se impune dezinfecţia solului înainte de plantare cu produse specifice pe bază de cupru, captan, etil, fosfit de aluminiu.

Mana căpşunului produsă de Phytophthora fragariae Hickman

Boala este foarte păgubitoare, fiind considerată boala de carantină fitosanitară.

Simptome. Simptomele la plantele de căpşun atacate de Phytophthora
fragariae apar primăvara târziu sau vara devreme. Plantele atacate nu se mai dezvoltă, fiind de talie redusă, cu frunzele de la bază ofilite, şi nu mai produc stoloni sau produc foarte puţini. Frunzele tinere sunt de o culoare verde-albăstruie, iar cele bătrâne roşiatice, galbene sau portocalii. Plantele atacate puternic produc puţine fructe sau nu mai produc deloc şi, de cele mai multe ori, se vestejesc şi pier în lunile de vară. În primele stadii ale bolii, rădăcinile tinere încep să putrezească de la vârf, iar pe măsură ce putrezirea avansează sunt distruse și rădăcinile laterale. Unul dintre simptomele caracteristice este decolorarea rădăcinilor, cilindrul central rămânând roşcat.
Agentul patogen. Ciuperca Phytophthora fragariae supraviețuiește în sol sub formă de oospori care își păstrează vitalitatea până la 4 ani, mai rar 13-15 ani. Penetrarea se face prin intermediul zoosporilor, prin extremităţile rădăcinilor.
Condiţii favorabile. Precipitaţii dese, urmate de o perioadă cu cerul acoperit de nori, cu atmosfera saturată în apă şi de temperaturi cuprinse între 10 şi 25 °C.
Transmitere-răspândire. În perioada de vegetaţie este asigurată de sporii duşi de apa de ploaie sau de irigaţie, de vânt.

Profilaxie şi terapie. Se recomandă irigarea prin picurare, eliminarea plantelor bolnave, dezinfecţia solului înainte de plantare (unde s-a semnalat ciuperca), cultura anuală a căpșunului în zonele de risc, folosirea la plantare de plante sănătoase. Boala se manifestă mai puternic pe parcelele cu soluri grele, slab drenate. Îngrășămintele minerale, în special cele cu potasiu, frânează apariţia şi evoluţia bolii, în schimb surplusul de azot condiţionează dezvoltarea atacului.

Veştejirea plantelor produsă de Verticillium alboatrum, V. dahliae Kleb

Este o boala vasculară de rădăcină care s-a răspândit mult în Europa în ultimii ani, generând daune considerabile, circa 50-90 % din plante se pot usca, mai ales la soiurile sensibile la această ciupercă.
Simptome. Boala se manifestă prin ofilirea bruscă a plantelor ca urmare
a brunificării progresive a rădăcinilor. Mai întâi se ofilesc frunzele mai bătrâne de la periferia plantei, apoi și cele din centrul plantei. Acest proces poate dura câteva săptămâni, unele plante ofilindu-se în totalitate. În anul al doilea dezvoltarea plantelor atacate este foarte lentă şi apare o mare neuniformitate în cultură. Rădăcinile se brunifică progresiv, fapt care duce la veştejirea plantei. Atacul se rezumă la reducerea vigorii vegetative a plantelor şi a productivităţii.

Sursa de infecţie. Solul şi resturile vegetale infectate.
Transmitere-răspândire. Boala este favorizată de înţepăturile făcute pe rădăcini de insecte şi nematozi, lucrările solului şi apa de irigaţie; pe solurile mai afânate boala se răspândeşte mai uşor.
Profilaxie şi terapie. Este recomandată rotaţia culturilor şi evitarea în asolament a solanaceelor care sunt gazde pentru V. dahlie; dezinfectarea solului în cazul monoculturii sau, în zonele de risc, folosirea solurilor virgine, necultivate unul sau doi ani; cultura anuală sau bianuală a căpșunului; evitarea rănirii rădăcinilor prin distrugerea nematozilor; folosirea de plante sănătoase. Se recomandă evitarea plantării căpșunului în solurile grele ce reţin apa, drenarea lor, administrarea echilibrată de îngrăşăminte şi eventual tratament cu fungicid.

Măsuri de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor căpșunului

Măsurile culturale: controlul solului, încă de la înființarea plantației, la existența larvelor cărăbușului de mai, rozătoarelor, coropișniței și nematozilor.
Măsuri fizico-mecanice: eliminarea și arderea plantelor infectate. La terminarea recoltării, este bine să se cosească terenurile pentru ca miceliul ciupercilor fitopatogene, eventual aflat pe frunze, să nu declanșeze o infecție tardivă. Frunzele cosite vor fi arse.
Măsuri chimice: în luna aprilie, de la începutul vegetației, se vor face 2-3 tratamente pentru prevenirea făinării, pătării albe și putregaiului. Tratamentele se repetă și de-a lungul fazelor fenotipice, la nevoie sau profilactic.

Perioada de primăvară devreme (după ieșirea plantelor de sub zăpadă)

Măsurile se efectuează împotriva complexului de boli şi dăunători care iernează pe plantele de căpşun şi sub resturile vegetale:
– Curăţarea terenului de buruieni, de frunzele uscate şi bolnave cu arderea şi compostarea lor ulterioară.
-Stropirea până la începutul vegetaţiei cu preparate recomandate.
– Afânarea solului cu aplicarea îngrăşămintelor.
– La creşterea căpşunului pe plantaţii-mamă, pentru combaterea acarienilor şi altor dăunători se efectuează stropiri cu insecticide.
Perioada de primăvară (înaintea apariției inflorescenţelor la căpşun):
– Activităţi îndreptate spre distrugerea dăunătorilor (gărgăriţe, defoliatori, musculiţa albă de seră, larvele buhelor, viespilor) şi agenţilor patogeni (pătarea albă şi brună, putregaiul cenuşiu şi făinarea).
– Stropirea împotriva dăunătorilor cu insecticide şi împotriva bolilor cu preparate recomandate.
Perioada de primăvară târzie (separarea mugurilor):
– Cu scopul de a diminua gradul de dăunare a acarianului căpşunului se introduc îngrăşăminte minerale depline, sub formă de fertilizanţi.
– La depistarea dăunătorilor şi bolilor se efectuează o prelucrare repetată cu oricare dintre preparatele recomandate pentru perioada de primăvară.
– Împotriva putregaiului cenuşiu şi pătărilor se folosesc fungicide.
– Strângerea manuală a melcilor de pe câmpurile de căpşun. Buruienile din afara câmpului se stropesc cu preparate recomandate.

Perioada de vară (după înflorirea căpşunului):
– Fertilizarea cu îngrăşăminte minerale sub formă de săruri de fosfor şi potasiu.
– Pentru a evita deteriorarea fructelor de către miriapode, sub plantele de căpşun se face un aşternut din iarbă uscată sau fân (mulcirea), cu distrugerea ulterioară a dăunătorului. Această măsură reduce și daunele putregaiului cenuşiu.

– Fertilizările foliare au rolul de supliment nutritiv și se aplică în fenofazele de înflorire în masă şi la sfârşitul înfloritului. Întrucât gama de fertilizanţi foliari este foarte largă şi bine delimitată, în funcţie de raportul
azot: fosfor : potasiu şi de conţinutul de microelemente, este necesară o alegere atentă a produsului ținând cont de etapa de dezvoltare a plantei şi de ritmul de absorbţie a elementelor fertilizante din sol.

Perioada de vară târzie (după strângerea recoltei):
– Pe terenurile, pe care nu s-a aplicat un complex de îngrăşăminte, se efectuează stropiri cu preparate insectoacaricide.
– În cazul frecvenţei mari a gărgăriţelor, se efectuează stropiri cu unul din preparatele utilizate în perioada de primăvară. Împotriva pătărilor şi făinării se practică stropiri cu fungicide.
– La sfârşitul perioadei de vegetaţie se efectuează prăşitul căpşunului şi se aplică gunoi de grajd.
– În cazul plantării căpşunului pe terenuri noi, cu scopul de a combate acarienii, răsadul se dezinfectează prin metoda termică. Cu acest scop, plantele de căpşun se cufundă în apă, încălzită până la 45-46 oC, pe 13-15 minute. Răsadul poate fi dezinfectat și pe calea cufundării până la rădăcină, pe 5 minute, în preparate insecticide recomandate, și spălarea ulterioară cu apă.
– Înainte de plantarea căpşunului este obligatorie aplicarea îngrăşămintelor organice. Dintre îngrăşămintele minerale urmează a fi aplicate cele cu azot, fosfor şi potasiu, primăvara în 3 repetări.
– Pe plantațiile-mamă de căpşun se efectuează două stropiri cu insecticide.

Măsurile de igienă culturală şi tratamentele recomandate pentru combaterea pătării roşii a frunzelor sunt eficiente şi împotriva pătării purpurii a frunzelor. De asemenea se va da preferință soiurilor de căpșun rezistente la atacul acestui patogen.

RECOLTAREA FRUCTELOR DE CĂPȘUN

Întrucât maturarea fructelor la căpşun este eşalonată, recoltarea lor se face zilnic sau odată în două zile, pe timp uscat şi răcoros, dimineaţa sau după masă, când mai scade arșița, manual. Odată cu recoltarea se face şi sortatea fructelor direct în ambalajele în care vor fi transportate. Utilizarea la recoltare a unor ambalaje corespunzatoare (cu capacitatea de 0,25 kg, 1,0 kg și 4,0 kg, în funcţie de destinaţia producţiei), prevăzute cu orificii pentru transpiraţie, şi amplasarea lor imediată la umbră sau într-o încăpere răcoroasă, va permite fructelor să se păstreze mai mult timp. Fructele destinate consumului în stare proaspătă se culeg manual cu tot cu caliciu, iar dacă acestea urmează a fi procesate caliciul se îndepărtează.

În funcție de productivitatea soiului, grupa de maturare şi tehnologia aplicată, recolta poate varia de la 6t/ha până la 20 t/ha. Perioada de recoltare poate dura până la 20 de zile. Productivitatea muncii la recoltarea manuală depinde de cantitatea recoltei de pe tufe şi poate ajunge la 50-80 kg/zi.

Recoltarea mecanizată a căpșunelor a fost experimentată în SUA, Italia și alte ţări, dar nu a căpătat o răspândire largă tocmai din motiv că acestea nu se maturizează toate odată.

Leave a Reply

Please Login to comment
  Subscribe  
Notify of

Articole similare