Continuăm să ne punem întrebări aproape zilnic când vine vorba de cumpărăturile alimentare în timpul pandemiei de COVID-19 – despre orice, de la importanţa dezinfectării cărucioarelor, a coşurilor şi a produselor achiziţionate, până la cel mai bun mod de a practica distanţarea socială în magazine. Reprezentanţii direcţiei de sănătate publică au sfătuit oamenii să stea acasă cât mai mult posibil şi, prin urmare, să încerce să facă cumpărături pentru alimente doar o dată pe săptămână sau mai rar, şi de preferat singuri.
Dar mai sunt câteva întrebări pe care oamenii le mai au, de pildă, dacă este mai bine să faci cumpărături individual sau online. Dacă locuieşti într-o zonă care oferă servicii de livrare, este posibil să cântăreşti dacă este mai bine să rişti ca un străin posibil infectat să-ţi aleagă mâncarea, apoi ca un alt străin posibil contaminat să ţi-o livreze, sau dacă e mai bine să mergi personal la cumpărături, şi poate să te expui unor persoane infectate sau să foloseşti coşurile de cumpărături posibil contaminate. Poate fi o dilemă.
Un răspuns ar putea fi declaraţia lui Eileen de Villa, reprezentant guvernamental al sistemului medical din Toronto, citată de CBC. „De fiecare dată când părăsim casele, creştem riscul de răspândire a virusului”. Dr. Zain Chagla, un specialist în boli infecţioase, spune, la rândul lui: „Este mai bine să evitaţi să vă aflaţi într-un mediu închis cu o mulţime de oameni, în care nu puteţi practica distanţarea socială”. Chagla subliniază că, chiar dacă faci cumpărături în persoană şi îţi alegi singur mâncare, acea mâncare a fost manevrată de nenumărate persoane înaintea ta. Dr. Vinita Dubey, un alt reprezentant al sistemului medical din Toronto, spune că atunci când ne facem cumpărăturile online ne expunem unui risc mai mic de infecţie cu COVID-19.
Cumpărăturile online ar trebui să fie doar pentru persoanele cu risc ridicat?
Pentru unii oameni, obţinerea unei livrări pentru cumpărăturile online este aproape imposibilă fără a aştepta o săptămână sau două. Chagla sugerează, în acest caz, ca persoanele sănătoase şi capabile să meargă în continuare singure la magazinul alimentar, adăugând că magazinele ar trebui să prioritizeze comenzile online pentru persoanele care nu pot ieşi sau nu ar trebui să se expună la o potenţială infecţie cu coronavirus, spun cei de la CBC.
Ce se întâmplă dacă trebuie să ne facem cumpărăturile personal?
Cel mai important, spun experţii, este să mergi singur. „Cu cât sunt mai mulţi oameni, cu atât riscul creşte”, a spus Chagla. De asemenea, el îi sfătuieşte pe consumatori să îşi facă o listă cu ceea ce au nevoie, să aibă un plan şi să se deplaseze în magazin cât mai eficient, păstrând în acelaşi timp, pe cât posibil, o distanţă de 2 metri faţă de personae, chiar dacă înseamnă să aştepte mai mult.