Tehnici de pescuit

Curs de iniţiere în arta pescuitului

Pescuitul, în orice formă s-ar derula, pe timp de vară, la copcă, pe un frig de crapă pietrele, pe un râu sau pe o apă stătătoare, este pasiune, adrenalină şi relaxare. Foarte mulţi nu înţeleg cum poate cineva să stea cu ochii lipiţi de o plută ore întregi. „Este o diferenţă între a merge la pescuit şi a merge să prinzi peştele. În prima categorie intră cei care nu au nici un fel de cunoştinţe în arta de a prinde peştele. Pentru că este o artă să prinzi peştele, nu e suficient să arunci băţul pentru ca peştele să se arunce în cârlig şi să te roage să-l tragi“, ne atenţionează Alexandru Cernat, un pescar înrăit „de vreo patruzeci şi ceva de ani“.

Pentru unii înseamnă doar evadare, pentru alţii, relaxare, însă pentru pescarii adevăraţi înseamnă mult mai mult, o artă. Arta de a prinde peşte. Şi unii şi alţii se pregătesc cu mult înainte de a merge la o partidă de pescuit, îşi lustruiesc „armele“, fac monturi, caută aromele potrivite, mai cumpără un băţ de mână, o lansetă sau verifică dacă acele mai înţeapă la fel de mult ca atunci când le-au achiziţionat de la magazin.

Deşi pescarii de week-end sau „de duminică“, aşa cum sunt numiţi de către profesionişti, nu investesc foarte mult în articolele de pescuit, nu au cunoştinţe solide în această „meserie“ şi nu sunt la curent cu toate noutăţile, depun aceeaşi pasiune de netăgăduit.„Fotbalistul ştie să dea goluri sau cel puţin aşa ar trebui, iar pescarul ştie să prindă peşte; pescarii de duminică sunt cei dezamăgiţi, pentru că ei aruncă pe baltă două beţe şi aşteaptă nu ştiu ce captură. Întâi te documentezi, te înarmezi cu scule bune, cu nadă şi tot ce trebuie şi după aceea cu noroc şi abia atunci poţi prinde peşte“, ne-a avertizat Ovidiu Marcu, patronul de la Magazinul luâ Peşte.De după tejghea, între două mulinete vândute şi nişte bambine, ne-a vândut şi un pont, acela de a căuta un profesor de la care să înveţi arta pescuitului, însă „nu înainte de a citi câteva cărţi“.

De citit câteva cărţi nu am apucat să citesc, însă pe profesor l-am găsit pe loc, în persoana lui Alexandru Cernat, pescar sportiv şi arbitru la competiţiile cu taxe mari. „Este o diferenţă între a merge la pescuit şi a merge să prinzi peştele. În prima categorie intră cei care nu au nici un fel de cunoştinţe în arta de a prinde peştele. Pentru că este o artă să prinzi peştele, nu e suficient să arunci băţul pentru ca peştele să se arunce în cârlig şi să te roage să-l tragi“, ne atenţionează Alexandru Cernat, un pescar înrăit „de vreo patruzeci şi ceva de ani“.Lecţia de pescuit a început cu partea teoretică, urmând să fie pusă în practică la viitoarea evadare cu prietenii, pescari amatori.

Trebuie să cauţi peştele

Un pescar, de la cel de ocazie şi până la cel sportiv, nu poate pleca pe baltă fără uneltele de pescuit: lanseta şi mulineta, băţul de mână şi cu pluta, cârlige, plumbi şi fir de rezervă, nada şi ceva de pus în cârlige, mămăliguţă, râme sau boabe de porumb. Şi, eventual, un juvelnic în care speranţele de a vedea ochii peştelui este mare. Cât despre minciog, este nelipsit în cazul în care ne aşteptăm să scoatem la suprafaţă câteva capturi.„Când mergi pe o baltă să prinzi peşte, atunci trebuie să fii pregătit pentru mai multe situaţii. Spre exemplu, peştele poate să stea la fund sau se poate ridica la suprafaţă, aşa că trebuie să ai şi lansete cu plută pentru suprafaţă, trebuie să-l cauţi. Se întâmplă ca peştele să fi mâncat deja, astfel că trebuie să-i stimulezi digestia şi să-l faci să aibă poftă de mâncare, sunt tot felul de «mirodenii» pe care le foloseşte un pescar adevărat.

Depinde acum şi cel fel de peşte vrei să prinzi şi, în funcţie de acest lucru, îţi adaptezi nada şi «papa» pe care o agăţi în cârlige“, ne învaţă Alexandru Cernat.De asemenea, cârligele trebuie să fie adecvate, plumbii la fel, fundul apei trebuie explorat pentru a „vedea“ duşmanii ce ne-ar putea pândi în timpul partidei de pescuit: „Fundul bălţii poate fi nămolit, poate fi destul de prietenos, doar cu ceva nisip, sau poate prezenta vegetaţie. Pentru acest lucru folosim un plumb în formă de buzdugan cu care explorăm necunoscutul şi, în funcţie de modul în care se comportă lanseta, ne dăm seama ce se întâmplă: dacă trepidează lanseta, am dat peste prundiş, dacă se trage greu, avem nămol, iar dacă plumbul merge uşor balta nu e înnămolită“, îşi continuă domnul Sandu lecţia de pescuit.

Pescuitul începe cu aruncarea nadei

Peştele poate fi prins şi pe timp de noapte, dacă ai semnalizatori la lansetă, şi pe timpul amiezii; totul este să nimereşti într-un loc bun şi să arunci la sosire nada potrivită. „Peştele are preferinţe; în funcţie de specie, îţi prepari nada, pui ceva «condimente» care să îi stimuleze simţurile. Şi totuşi, dacă nu trage, nu stai şi te uiţi alături cum prietenul prinde peşte într-una. Trebuie să gândeşti, să faci schimbări, să schimbi tactica“, susţine „profesorul“.Pe lângă nadă, lucrezi la instrumente, încerci cu o plută, poate peştele e mai aproape de mal. „La o lansetă de mână sau la plută contează foarte mult cum echilibrezi linia, iar asta se face în funcţie de plută, de adâncimea bălţii, de ce peşte urmăreşti… Esenţial este însă să ai la îndemână schimbările, pentru a nu sta degeaba sau a merge acasă dezamăgit că peştele nu a vrut să pice“, ne explică Sandu.

În ceea ce priveşte firul, cine se aşteaptă la capturi uriaşe, atunci e mai bine să-şi pună fir mai gros la înaintaşi, adică primii 12 metri. Atunci când vrem să mergem la prins peşte şi nu la pescuit, ţinem cont de locul unde mergem, staţionar sau apă curgătoare, şi pentru ce fel de peşte ne pregătim: babuşcă, ştiucă, crap, caras, somn, roşioară, păstrăv şi lista poate continua.Am ajuns la momeală, şi aici amatorii pot încerca la mămăligă cu şrot de floarea soarelui, boabe de porumb conservat, iar toamna sunt bune şi râmele. „Dacă peste cubuleţul de mămăligă mai punem un pic de arome, pe care le găsim la magazine fără probleme şi nu sunt scumpe deloc, atunci momeala devine mai atrăgătoare pentru crap.“

La concursuri, peştele se bucură, în cele din urmă, de libertate

Am lăsat deoparte lecţia de pescuit în speranţa că pentru un pescar de duminică a fost destul de consistentă, curiozitatea împingându-mă spre ceea ce se întâmplă în cadrul unui concurs de pescuit sportiv. „De 20 de ani merg la competiţii şi de răpitor, şi de crap şi de staţionar, în ultima vreme m-am axat însă pe concursurile de crap. Am fost şi arbitru şi concurent. Sunt concursuri unde taxele sunt foarte mari, de 2.500-3.000 de euro şi nu-mi permit şi atunci merg în calitate de arbitru“.

Pe lângă taxă, îţi mai trebuie pregătirea şi dotarea pentru concurs care, potrivit sursei noastre, ajunge şi chiar poate trece, pentru pescarii cu dare de mână, de 3 mii de euro.Concursurile Federaţiei Române de Pescuit Sportiv sunt însă cele care percep taxe „decente“, de 3-4 milioane. „La crap se stă 96 de ore, maximum 120 de ore la Săruleşti, Călăraşi, însă aici taxa, în primăvară, a fost de 2 mii de euro. Taxele sunt foarte mari, dar şi premiile sunt foarte mari, de cele mai multe ori de zece ori mai mult decât cuantumul taxei, astfel că se găsesc destui să participe cu gândul că o să câştige“, ne explică profesorul de ocazie.Taxe foarte mari se percep şi pe bălţile private, unde concesionarii stabilesc regulamentul concursului, una dintre acestea fiind lacul Săruleşti din judeţul Călăraşi, unde se desfăşoară Campionatul Mondial de Pescuit Crap.

În ce priveşte peştii capturaţi, aceştia sunt ca nişte vedete purtate pe perne de aer pentru a evita lovirea lor, dezinfectate în locul unde a intrat acul, cântărite cu mare grijă, fotografiate pentru autenticitate şi pupate de despărţire. „Cam acesta e traseul… Peştii se eliberează, însă rămâi cu satisfacţia şi cu adrenalina. Oricum, peştele mare, de peste 7-8 kilgrame, nu e bun de mâncat, întrucât are o grăsime de două-trei degete pe burtă“, susţine Alexandru Cernat.Concursurile la crap încep din primăvară, în aprilie, şi se ţin până toamna târziu, asta întrucât perioada de prohibiţie, de depunere a icrelor, 15 aprilie-15 iunie, este valabilă doar pe râurile naturale, întrucât pe bălţile de concurs peştii se eliberează.

Record personal de 22,8 kg

Aflăm că pe vestita baltă de la Săruleşti s-a bătut record după record, opt dintre cele 10 recorduri mondiale la crap fiind înregistrate aici.Tot la Săruleşti a scos şi Alexandru Cernat monstrul mult aşteptat, de 22,8 kg. „Aproape la un an distanţă de Cupa Mondială din 1999 am primit răsplata, preferând să aleg permisul de pescuit în schimbul banilor ce-mi reveneau ca urmare a muncii prestate în calitate de arbitru. Am prins captura de 22,800, o captură frumoasă, pe această baltă doar Ludovic Spiess, fostul ministru al Culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti, având o captură mai mare“, ne-a povestit mândru pescarul.

De fapt, profesioniştii, pescarii adevăraţi, trăiesc doar pentru a bate câte un record. „Ştiuci de peste 50 cm am prins în Deltă, la Paradisul Verde de pe lângă Iaşi am plecat şi cu 57 de kilograme de peşte, în condiţiile în care ceilalţi, de pe mal, stăteau şi scuipau seminţe“, spune mândru Sandu.În ceea ce priveşte poveştile pescăreşti, ne-a spus una frumoasă şi, spune el, chiar adevărată. „În urmă cu opt ani, la Căciulata, am prins un exemplar care nu avea gură.

Oltenii au un alt stil, trag foarte tare atunci când muşcă peştele, iar gura peştelui probabil că fusese ruptă de când era peştele mic. Gura era cicatrizată, el hrănindu-se pe sub opercul, plăcile osoase care acoperă deschiderea branhială la unele specii de peşti“.Pescuitul nu este un sport doar pentru bărbaţi, foarte multe femei fiind pasionate de prinsul peştelui şi de statul pe baltă. Anul acesta, concursul Cupa Femina a ajuns la ediţia a treia, în luna iulie, pe lacul Lateş, judeţul Neamţ, 18 concurente întrecându-se să prindă marele monstru acvatic.

Cât ne costă pescuitul

Pluta, cu rol de semnalizator atunci când peştii atacă momeala, 3 lei. Există însă semnalizatoare pe timp de noapte care „sar“ de la câteva zeci la câteva sute de lei.Mulinete: 40 de lei-650 de lei, în funcţie de tipul acesteia: cu tambur rotativ sau cu tambur fix.

Mai sunt mulinete cu bucşe, mulinete cu rulmenţi şi mulinete fixe. Preţul mulinetei creşte însă în funcţie de firma producătoare şi de numărul de rulmenţi.Undiţa, varga, băţul sau lanseta are mai multe denumiri însă o singură întrebuinţare, de a lansa la apă firul cu momeală şi cârlige.

Pentru lansete se folosesc materiale de ultimă generaţie, cu cât este mai uşoară şi mai rezistentă, cu atât lanseta este şi mai scumpă.Există astfel lansete pentru staţionar, pentru crap, pentru răpitor, acestea variind ca lungime şi grosime. În magazine, o lansetă poate fi cumpărată de la câteva zeci de lei şi până la câteva mii de lei.Nada, hrana naturală sau imitaţie de hrană care se aruncă în zona în care pescuim pentru a ademeni peştii. Se prepară premixuri atractive, care să conţină glucide, lipide şi proteine, se adaugă arome şi alţi aditivi care stimulează digestia peştilor şi le crează senzaţia de foame. O nadă nu foarte pretenţioasă se poate prepara din mălai, şrot şi seminţe, se folosesc cu success la crap şi boabele de porumb conservat.Montura, un ansamblu de accesorii cu scopul de fixare a momelei, de plasare a acesteia în zona de pescuit şi de capturare a peştelui când acesta înghite momeala: fir-cârlige-momeală-plumb. Firul, monofilament, textile sau cu cămaşă, ultima variantă este foarte bună pentru monturi, 20 de metri costând 40 de lei.

O rolă de aproximativ 1.500 de metri de fir costă aproximativ 44 de lei şi ajunge pentru 4 mulinete.Cârligele teflonate reflectă foarte puţin lumina şi sunt şi rezistente la rugină. Zece cârlige, cu tijă scurtă sau lungă, costă 10 lei. La intervale de timp, trebuie verificate vârfurile, întrucât se tocesc şi nu mai înţeapă cu succes peştele. Scara de măsurare a cârligelor începe de la 26 (cârligul cel mai mic), ajunge la 1 (cârligul cel mai mare), după care se continuă cu 1/0, 2/0…, ajungând la cârligele pentru pescuitul peştilor oceanici (rechini, marlini).

Cârligele duble sau triple se folosesc de obicei la pescuitul peştilor răpitori, la echiparea linguriţelor artificiale, a woblerelor, preţul acestora fiind pe măsură.Minciogul, plasa mică în formă de coşuleţ, preţul mediu al unui monciog fiind de 100 de lei, în timp ce un juvelnic, plasa pentru păstrarea peştelui viu în apă, costă mai puţin, 20- 30 de lei.

Leave a Reply

Please Login to comment
  Subscribe  
Notify of

Articole similare