Stiri

Decizia CCR privind amenzile din timpul stării de urgență, soluția ar fi o amnistie

Renate Weber, Avocatul Poporului

Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă că decizia de a contesta la CCR amenzile aplicate în perioada stării de urgență a vizat nu atât amenzile în sine, cat faptul că nu erau descrise contravențiile, ea susținând că le-a solicitat ministrului de Interne și șefului IGPR să instruiască agenții pentru a evita abuzurile, dar nu a primit un răspuns.

Weber consideră că o modalitate de a nu aglomera instanțele de judecată în urma contestării acestor sancțiuni ar putea fi o amnistie. Avocatul Poporului afirmă de asemenea că în legea care reglementează starea de alertă contravențiile sunt bine definite, dar că nu poate preciza dacă alte aspecte ale legii vor fi contestate la CCR.

„Contestația nu a vizat atât amenzile cât faptul că nu exista descrierea faptelor numite contravenții. Neexistând temeiul juridic pentru ca acele amenzi să fie date da, cu siguranță, cele care vor fi contestate în instanță sau au fost contestate în instanță, probabil că vor fi anulate”, a afirmat Avocatul Poporului sâmbătă, la Digi 24.

Renate Weber respinge acuzațiile conform cărora ar fi făcut „jocul PSD” prin contestarea actului normativ care prevedea posibilitatea aplicări acelor sancțiuni. „Nu înțeleg care ar fi jocul PSD-ului aici. Eu nu mai am niciun interes politic sub nicio formă. Eu am ieșit din politică, dar știu un lucru: că dacă vrem să trecem cu bine de orice situație excepțională trebuie să o trecem așa cum statul de drept o cere”, a adăugat Avocatul Poporului. Renate Weber a spus că atunci când a decis să facă sesizarea la CCR a făcut acest lucru în condițiile în care primea foarte multe sesizări care nu erau doar la limita legii, ci erau abuzuri.

Aceasta a precizat că multe dintre situațiile de acest gen s-au produs „din neștiință”

Avocatul Poporului a arătat că i-a cerut ministrului de Interne Marcel Vela să facă „un minim instructaj” cu agenții constatatori care aplicau ordonanțele militare, fără a primi vreun răspuns în această privință.

„Am făcut mai mult decât să ne ducem doar la Curtea Constituțională, am purtat această corespondență, l-am rugat inclusiv pe șeful IGPR să facă astfel de instruire” a susținut Weber.

Ea a precizat că legislația contravențională din România „nu e o legislație rea”, ea prevăzând principiul proporționalității și gradualității, însă în perioada stării de urgență au fost situații în care agenții constatatori au interpretat .

„Cred că până la urmă soluția, știu că poate pentru unii este nedreaptă, dar dacă vrem să nu aglomerăm instanțele, că înțelesesem că erau mult peste suta de mii de plângeri depuse, soluția până la urmă ar fi numai o amnistie, dar o amnistie înseamnă ca absolut toată lumea trebuie iertată și sunt convinsă că foarte mulți chiar au făcut lucruri care nu trebuiau făcut și trebuiau sancționate. Eu, personal, nu văd alta, dar poate că Guvernul identifică o alta” a afirmat Avocatul Poporului.

Întrebată dacă va contesta la CCR și amenzile prevăzute în starea de alertă, Renate Weber sa răspuns că de această dat legea adoptată de Parlament prevede clar care sunt contravențiile.

„Categoric răspunsul e că mi se par clare (amenzile prevăzute în starea de alertă –  De data acesta contravențiile sunt descrise așa cum trebuie. În plus, asta este lege. Se restrâng niște drepturi și libertăți dar așa cum prevede Constituția, prin lege. Noi nu de cuantum ne-am legat, ne-am legat de claritatea, de precizia, de predictibilitatea legii, iar aici lucrurile acestea au fost respectate. Contravențiile mi se par bine precizate”, a afirmat Renate Weber.

Aceasta a adăugat că, dincolo de faptul că în legea adoptată de Parlament sunt precizate contravențiile, nu poate spune dacă va exista o sesizare la CCR pe alte aspecte ale actului normativ.

„Dacă va fi sau nu o acțiune la CCR, o sesizare, vom vedea mai încolo. Nu acum, categoric” a spus Avocatul Poporului.

ALDE, Pro România și UDMR au depus proiectul de lege care prevede anularea amenzilor aplicate în baza ordonanțelor militare, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmând că ”este o lege care va permite justiției să funcționeze și să nu fie îngropată în peste 300.000 de dosare”.

CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului și a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancțiunilor aplicate în timpul stării de urgență, e neconstituțională.

0 0 vote
Article Rating

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Articole similare

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x