vegis.ro%20
kurtmann.ro%20
bestkids.ro%20
vegis.ro%20
Constructii case ecologice

Fântână-sursă de apă pentru casa ecologică

De articoleutile - miercuri ianuarie 30, 2019

În ultimii ani şi sistemul de aprovizionare a caselor ecologice cu apă a înregistrat progrese uriaşe în materie de tehnologie, aplicaţii şi design. Cu toate acestea, acolo unde condiţiile nu sunt prielnice dezvoltării unor sisteme moderne, actuale de alimentare cu apă, principala sursă o reprezintă încă fântâna. În cele ce urmează sunt prezentate 3 studii de caz care au drept obiectiv de interes facilitarea accesului apei în cadrul casei ecologice tocmai prin utilizarea apei potabile provenind de la fântână, după efectuarea unor analize şi considerarea unor procese de monitoring specifice apelor subterane.

APELE SUBTERANE – ASPECTE GENERALE

Apele subterane definesc ansamblul apelor care se află situate sub suprafața terestră, cantonate fiind în spațiile libere ale rocilor. Acest ansamblu subteran se formează şi se deplasează sub acțiunea forței gravitaționale. Din punct de vedere chimic, apele subterane sunt caracterizate, de regulă, printr-o mineralizare mai ridicată decât apele de suprafață, fiind totodată mai bogate în săruri minerale dizolvate. Astfel:
– mineralizarea totală este de peste 400 mg/l și constă din conținuturi însemnate de bicarbonați, cloruri și sulfați de sodiu, potasiu, calciu și magneziu;
– duritatea totală este cuprinsă între 10 şi 20 grade Germane, fiind formată în cea mai mare parte din duritate bicarbonatată;
– concentrația ionilor de hidrogen (pH-ul) se situează în jurul valorii neutre.
Principala sursă de formare a apelor subterane sunt precipitațiile atmosferice. O parte din precipitații se transformă în apă subterană, aceasta având şi surse endogene65. Precipitațiile, în funcție de procesele la care participă, sunt reținute sub formă de vapori sau în zona de aerare/vadoasă a acviferelor. Umiditatea contribuie de asemenea la alimentarea acviferelor prin condensare şi infiltrare. În condiții hidrogeologice favorabile formării acviferelor, respectiv formațiuni acoperitoare nisipoase-argiloase, cca. 15-20% din precipitații devin apă subterană.

Pentru condițiile climatice din România, respectiv pentru valori extreme
ale precipitațiilor înregistrate, rezultă că pentru:
– precipitații minime, 360 mm/an, – infiltrarea va fi de cca. 72 mm/an;
– precipitații maxime, 1200 mm/an, – infiltrarea va fi de cca. 240 mm/an.
Acest raport de 3,3 dintre valorile extreme ale infiltrației evidențiază, la scara unei compensări anuale, o alimentare semnificativă prin infiltrare a apelor subterane din România, dar şi o variație importantă a acestui proces în funcție de repartiția spațială a acestora.

Din momentul contactului precipitațiilor cu suprafața terenului, începe
așadar o distribuire continuă a acestora între scurgerea de suprafață, scurgerea hipodermică, refacerea umidității solului şi scurgerea subterană. Scurgerea hipodermică, cea subterană şi refacerea umidității solului prin infiltrare constituie infiltrarea totală, adică acea parte din precipitații care se transformă în apă subterană. Bogăția naturală reprezentată de apele subterane apare ca fiind foarte importantă, datorită calității superioare a acestora comparativ cu celelalte categorii de ape dulci existente în natură. De obicei, aceste ape pot fi folosite inclusiv ca apă potabilă fără o tratare prealabilă.

În afara calității lor, apele subterane mai prezintă şi alte avantaje, cum ar fi
compensarea debitelor exploatate prin reînnoire naturală, protecția împotriva pierderilor prin evaporare şi împotriva poluării de la suprafață. Apele subterane sunt protejate de poluare prin straturile acoperitoare şi necesită costuri de tratare mult mai mici în comparație cu apele de suprafață. De altfel, este dovedit faptul că în economia unei regiuni, pentru
dezvoltarea industriei, agriculturii şi mai ales pentru necesitățile de alimentare cu apă potabilă a populației, cunoașterea resurselor de ape subterane, exploatarea rațională şi conservarea lor, precum şi protecția acestora împotriva poluării sunt activități de o importanță deosebită.

Sistemele de captare

Literatura de specialitate în domeniu prezintă două tipuri de captări pentru apele subterane:
– captări verticale, reprezentate prin foraje sau puțuri forate, cu diametru
cuprins între 10 şi 80 cm; acestea pot fi captatoare pentru acvifere situate la orice adâncime, fiind situate în general în amonte de localități;

În jurul puţurilor sunt filtre alcătuite din tuburi perforate sau din materiale
rezistente la acțiunea agresivă a apelor -plase, sârmă sau pietriș. Această metodă este des utilizată deoarece se execută foarte repede și în condiții de siguranță.

Există şi puțuri săpate care utilizează pentru captarea stratelor acvifere cu
nivel liber, debit mare, la adâncime mică (15-20 m ), cu secțiune transversală circulară, diametrul fiind de cel puțin 1m (Figura 3) dar şi puțuri cu batere care se utilizează atunci când nivelul freatic se găsește la mică adâncime, sub 10 m, diametrul fiind între 0,04 – 0,1 m; acestea sunt echipate cu pompe de mână.

-captări orizontale, prevăzute cu galerii vizitabile, drenuri de captare și
tranșee. Galeriile vizitabile se utilizează pentru captarea apelor subterane
cu debit mare.

Drenurile de captare se execută din beton, ceramică, zidărie, în secțiune
circulară sau dreptunghiulară. Diametrul acestora trebuie să fie mai mic de 30 cm; se introduc prin săpături în stratul acvifer, sunt prevăzute pe ¾ din perimetru cu orificii, au camere de vizitare şi oferă protecție contra infiltrațiilor. De asemenea, acest sistem de captare, atunci când nivelul hidrostatic se găsește la adâncime mică, este prevăzut cu tranșee de formă dreptunghiulară executate prin excavații la suprafață.

Poluarea apelor subterane

Așa după cum știm, poluarea apei reprezintă orice afectare sau schimbare
a calității acesteia datorită modificării proprietăților fizice, chimice sau biologice, cu repercursiuni negative asupra utilizării ei şi implicații în deteriorarea condițiilor de viață.

Poluanții unui acvifer sunt foarte variați, putând fi compuși organici,
nitrați, fosfați, bacterii, virusuri, metale grele, pesticide, substanțe radioactive etc., Migrarea acestora în apele subterane este foarte important a fi cunoscută, deoarece influențează direct volumul de apă poluat.

Sursele de poluare a apelor subterane sunt foarte diverse, iar căile de
poluare a apelor subterane pot fi directe sau indirecte; cele directe afectează direct şi nemijlocit acviferul iar cele indirecte afecteauă zona de alimentare cu apă la suprafață. O clasificare generală a surselor de poluare a apei subterane se prezintă astfel:
– Ape de suprafață – atunci când acviferul comunică cu elemente ale rețelei hidrografice care sunt poluate;
– Surse superficiale – atunci când acviferul se găsește în apropierea unei
surse de poluare de tip obiectiv industrial, localități etc.; în acest caz apa
subterană își poate modifica caracteristicile în timpul funcționării, prin
regimul de scurgere superficială sau infiltrare;
– Depozite de deșeuri – depozite așezate pe sol, neprotejate, în halde
amplasate nerațional și organizate deficitar;
– Produse petroliere – provenite accidental din sonde de exploatare,
conducte de transport, rezervoare sau accidente de mediu;
– Foraje și lucrări miniere – atunci când în urma infiltrării apelor acide din minele funcționale sau abandonate se ajunge la apa subterană care se
captează;

-Substanțe utilizate în agricultură – de tipul îngrășămintelor chimice, pesticide, insecticide etc. care, prezente permanent în sol în cantități apreciabile, sub acțiunea combinată a precipitațiilor şi irigațiilor, se infiltrează adânc şi afectează pânza freatică.

Ca urmare a practicării unei agriculturi intensive, a dezvoltării industriilor extractive, a amenajării platformelor industriale, a urbanizării, a dotării insuficiente cu instalații edilitare a așezărilor rurale, a deteriorării regimului hidrochimic a unor numeroase cursuri de apă care asigură alimentarea acviferelor etc., calitatea apelor subterane din România a înregistrat un declin considerabil în ultimii 30 de ani. Investigațiile au evidențiat o creștere medie cu 0,5 – 1,5 mg/dm3 a concentrației poluanților şi o prezență mai mare a azotaților, germenilor patogeni, fosfaților, pesticidelor, etc. De asemenea, din punct de vedere microbiologic, a rezultat o creștere semnificativă, peste limitele asimilabile a numărului total de bacterii coliforme. La nivelul anului 2012, datele validate arată că această resursă asigura în România aproximativ 95% din necesar, apele subterane fiind utilizate intens pentru asigurarea consumului zilnic de apă potabilă, atât în mediu urban cât și mai ales în mediul rural.

Legislația privind calitatea, poluarea şi alimentarea cu apă potabilă

Din punct de vedere al legislației privind calitatea apei, cea mai importantă este Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completării ulterioare. Aceasta lege reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecția sănătății oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin asigurarea calității ei ca apă curată şi sanogenă. Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată, adică:

a) să fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care, prin număr sau concentrație, pot constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană;

b) oricare substanţă din apă să întrunească concentrațiile maxime admise prin legislație.

Principalele obiective ale Directivei 91/676/CEE, cuprinse în Planul de acțiune cu referire la H.G. nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole sunt următoarele:
a) reducerea poluării apelor cauzată de nitrații proveniți din surse agricole;
b) prevenirea altor forme de poluare de acest tip;

c) raționalizarea și optimizarea utilizării îngrășămintelor chimice şi organice ce conțin compuși ai azotului.

În acest scop se impun măsuri privind stocarea și împrăștierea pe soluri a compușilor azotați și măsuri privind anumite practici de gestionare a terenurilor. În acest sens, Programele de bune practici agricole cuprind măsuri care vizează limitarea împrăștierii pe sol a oricărui îngrășământ care conține azot și fixează limite specifice pentru împrăștierea efluenților proveniţi de la complexe zootehnice.

Din punct de vedere al legislației privind sistemul de alimentare cu apă, cel mai important act normativ este Legea nr. 241/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, sunt definite foarte clar serviciile umane în ceea ce priveşte gospodărirea apei, după cum urmează:

Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare reprezintă totalitatea activităților de utilitate publică şi de interes economic şi social general efectuate în scopul captării, tratării, transportului, înmagazinării şi distribuirii apei potabile sau industriale tuturor utilizatorilor de pe teritoriul unei localități, respectiv pentru colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor uzate, a apelor meteorice şi a apelor de suprafață provenite din intravilanul acesteia.

Sistemul public de alimentare cu apă reprezintă ansamblul construcțiilor şi terenurilor, instalațiilor tehnologice, echipamentelor funcționale şi dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de alimentare cu apă. Sistemele publice de alimentare cu apă cuprind, de regulă, următoarele componente: captări, aducțiuni, stații de tratare, stații de pompare, cu sau fără hidrofor, rezervoare de înmagazinare, rețele de transport şi distribuție, branșamente până la punctul de delimitare. Apa potabilă distribuită utilizatorilor trebuie să îndeplinească, la branșamentele acestora, condițiile de potabilitate prevăzute în normele tehnice şi reglementările legale în vigoare, precum şi parametrii de debit şi presiune, precizate în acordurile şi contractele de furnizare.

Serviciul public de canalizare reprezintă totalitatea activităților necesare pentru:
– colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori la stațiile de epurare şi epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar;
– colectarea, evacuarea şi tratarea adecvată a deșeurilor din gurile de scurgere a apelor pluviale şi asigurarea funcționalității acestora;
– evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolurilor şi a altor deșeuri similare derivate din activitățile prevăzute mai sus;
– evacuarea apelor pluviale şi de suprafață din intravilanul localităților.

Articole similare