Pesti de acvariu

Ghid de îngrijire a peștilor din acvariu

Tuturor ne place să avem animale de companie sănătoase şi fericite, iar peştii nu fac excepţie de la această regulă. Cred că mulţi dintre cei care deţin un acvariu se întreabă cum pot menţine sănătatea acestora. În general, peştii şi alţi locuitori ai acvariului sunt rezistenţi, dar atunci când sunt bolnavi, medicamentele şi metodele pentru tratarea lor pot crea un stres inutil pentru ei şi de asemenea pot deteriora sau diminua viaţa plantelor şi bacteriilor folositoare din acvariu. Păstrarea unui acvariu sănătos este esenţial. Acest lucru se poate realiza prin respectarea unor măsuri de precauţie importante şi foarte uşor de realizat.

1. Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te documentezi bine în legătură cu specia de peşte pe care vrei să îl achiziţionezi. Trebuie să ştii la ce dimensiune ajunge ca adult, care este mediul lor natural, care este intervalul de temperatură şi pH în care trăieşte, ce alţi peşti sunt compatibili cu specia pe care o vrei şi ce mănâncă.

2. Cumpără un acvariu în care să intre toţi peştii. Atunci când te duci la pet-shop să achiziţionezi acvariul, trebuie să îl iei pentru dimensiunea peştilor atunci când ei ajung la maturitate. Astfel, ei nu vor avea nici o problemă să se plimbe prin acvariu când vor atinge maturitatea. Acvariul pe care îl iei trebuie să aibă capac, deoarece mulţi peşti au tendinţa să sară din acvariu.

3. Alege un substrat în funcţie de specia de peşti pe care vrei să o ai. Substratul se pune pe fundul acvariului şi are un rol important în creşterea plantelor din acvariu. Trebuie să aibă o grosime de 7 cm, astfel rădăcinile plantelor se pot dezvolta în voie. Ca substrat poţi folosi nisip, pietriş sau turbă acoperită cu nisip. Nu folosi doar nisip sau pietriş foarte fin, deoarece acesta poate sufoca rădăcinile plantelor şi nu va permite pătrunderea unor reziduuri care au rol nutrient. În mod normal pentru jumătate de kilogram de substrat trebuie pus 3,8 litri de apă.

4. Alege un sistem de filtrare potrivit pentru acvariul pe care îl cumperi.

5. Cumpără pentru decorarea acvariului plante şi lemn pentru a construi locuri de refugiu pentru peşti. Mulţi peşti se simt mai confortabil atunci când are la dispoziţie locuri unde se poate ascunde în cazul în care se simte anxios.

6. Vei avea nevoie de un termometru şi un sistem de încălzire. Asigură-te că iei un sistem care să încălzească toată cantitatea de apă din acvariu.

7. Cumpără toate substanţele de care ai nevoie pentru a întreţine acvariul. Important este să iei şi declorinator, o substanţa care face ca apa de la robinet să nu fie nocivă pentru peşti.

8. Asigură-te că acvariul este pun pe un suport care să susţină toată greutatea.

9. După ce ai pus apă în acvariu şi ai adăugat toate substanţele, conectează filtrul şi lasă-l să meargă! Este recomandat să îl laşi să funcţioneze aşa timp de o lună. În acest timp pune în acvariu mâncare pentru peşti, astfel încât să se formeze bacteriile benefice. Este necesar ca în acvariu să existe un nivel ridicat de bacterii benefice pentru a scăpa repede de deşeurile produse de peşti atunci când aceştia sunt introduşi în acvariu. Dacă acest lucru nu se face, peştii vor muri încet şi dureros în apa toxică.

10. Testează apa. Poţi cumpăra un kit de testare a apei sau te poţi duce cu o mostră de apă la un laborator. Trebuie verificat pH-ul apei, cantitatea de amoniac, nitriţi şi nitraţi. PH-ul trebuie să fie corespunzător specii de peşte pe care vrei să o iei. Cantitatea de amoniac şi nitriţi nu trebuie să fie mai mare de 0, astfel peştii se vor îmbolnăvi. Cantitatea de nitraţi nu trebuie să depăşească 40 ppm.

11. Următorul pas este să îşi cumperi peştii. Ideal este să nu îi iei pe toţi odată. Dacă pui prea mulţi peşti deodată, bacteriile benefice nu vor putea face faţă cantităţii mari de deşeuri pe care peştii le vor elimina. În prima săptămână ar fi bine să pui cel mult 5 peşti în acvariu.

12. Pentru a face tranziţia mai puţin stresantă pentru peşti este bine să opreşti luminile acvariului. Nu hrăni peştii decât după o zi de când i-ai adus acasă. Peştii stresaţi nu vor mânca. Aşa că las-i să se obişnuiască cu noua lor casă înainte de a le da de mâncare.

13. Dacă vei schimba apa din acvariu o dată sau de două ori pe săptămână vei avea un acvariu fericit şi sănătos. Apa pe care o schimbi trebuie să fie 25% din toată apa din acvariu. Atunci când vei adăuga noua apă în acvariu pune şi o cantitate mică de declorinator (clorul din apa de la robinet este destul de nociv).

0 0 vote
Article Rating

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Articole similare

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x