Stiri financiare

Guvernul a modificat reglementările pentru eliberarea Certificatelor de Situaţie de Urgenţă

La propunerea Ministerului Economiei, Executivul a adoptat, modificarea şi completarea reglementărilor privind eliberarea Certificatelor de Situaţie de Urgenţă prin includerea lunii aprilie ca bază de raportare pentru diminuarea veniturilor sau încasărilor operatorilor economici, potrivit unui comunicat al ministerului.

„Revenim asupra metodologiei de eliberare a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă, lărgind aria de aplicabilitate pentru a veni în spriijnul operatorilor a cărora activitate a fost afectată de criza generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. În tot acest timp de la lansarea platformei csu.prevenire.gov.ro, am păstrat un dialog deschis cu aceştia şi le-am ascultat propunerile, pe care, iată, astăzi le includem în legislaţie. Ne dorim ca un număr cât mai mare de operatori economici aflaţi în dificultate să intre în posesia unui astfel de certificat, care să le permită reintrarea în circuitul economic şi continuarea activităţii, fiecare dintre ei reprezentând un pion în relansarea economiei româneşti”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Astfel, actul normativ modifică art. 3 al OUG 33/2020 privind unele măsuri fiscale şi modificarea unor acte normative şi art. 6, lit. a) din OUG 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările şi completările ulterioare, introducând luna aprilie în descrierea condiţiilor de solicitare a Certificatului de Situaţie de Urgenţă.

„Totodată, am mai prelungit, cu 12 luni de la data emiterii, valabilitatea documentelor emise pe perioada situaţiei de urgenţă în baza articolului 10 al Ordonanţei Militare nr. 4, de către Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN1 şi Ecologie, Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, la solicitarea operatorilor economici, pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor şi dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii, precum şi pentru tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor”, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

0 0 vote
Article Rating

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Articole similare

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x