Nade si momeli

Momeli de pescuit crap pe apa rece

Unele dintre momelile preferate de foarte mulți pescari pentru pescuitul la crap în perioada rece sunt viermușii. Fie că îi folosești ca momeală pe firul de păr, fie că-i pui într-un săculeț de PVA și îi atașezi monturii, aceștia reprezintă constant una dintre cele mai eficiente metode prin care mai poți convinge un crap să ajungă în plasa minciogului în prag de iarnă.

Sezon de sezon, ajungem într-un punct dincolo de care pescuitul devine din ce în ce mai dificil, moment în care „robinetul” trăsăturilor parcă brusc se oprește. Se întâmplă undeva la început de decembrie, iar letargia continuă – asta dacă avem noroc și lacurile se dezgheață – până undeva în martie sezonul următor. Pe de o parte, este firesc să se întâmple așa. Iarna își intră în drepturi în această perioadă, iar ghețurile vin și ele destul de rapid și pun stăpânire pe lacurile care până nu de mult ne erau gazde atât de primitoare.

Dacă se întâmplă, însă, ca în zona ta apele să înghețe ceva mai târziu și ești suficient de motivat să-ți prelungești sezonul cu încă câteva săptămâni de pescuit, ei bine, în privința momelii poți merge liniștit pe “mâna” viermușilor. Din cauza încetinirii metabolismului, în sezonul rece crapii nu se mai hrănesc atât de agresiv și constant cum o fac în perioada caldă a anului. Porția zdravănă de boiliesuri pe care nu o puteau refuza în vară și care părea atât de greu de întreținut în partidele cu zeci de crapi pe salteaua de primire, acum iese din discuție.

Iar dacă totuși te gândești să încerci o lansetă la bile, atunci ideal ar fi ca acestea să fie pop-uri cât mai mici, puternic colorate și, nu în ultimul rând, aromate. Nu încerca să nădești foarte mult împrejurul monturii, acum o mână de firmituri de boiliesuri este mai mult decât suficient.

Chiar și așa, fără să conțină uleiurile și grăsimile care se regăsesc constant în bile, viermușii oferă totuși o abordare diferită și pot fi mult mai ușor acceptați. Odată ce peștele le-a dat de gust, nu de puține ori poți avea partide destul de spectaculoase în plin decembrie.

Pe lângă multitudinea de factori stimulativi pe care-i oferă, contrastând vizual cu substratul și mișcându-se constant în jurul monturii, viermușii, spre diferență de alte momeli, au cel mai apropiat profil de cel al hranei naturale, iar asta-i face greu de refuzat. Tocmai aceste atribute fac de multe ori peștii să se hrănească destul de agresiv odată ce i-au descoperit pe vad, un comportament destul de neobișnuit pentru această perioadă.

Singurul neajuns pe care îl poți reproșa totuși viermilor este că sunt destul de scumpi, dar dacă te gândești să mergi doar la partide de o zi, atunci jumătate de kilogram ar fi mai mult decât suficient pentru câțiva săculeți de PVA și momeli pe firul de păr. Fir întins!