Plante de interior

Peperomia

Avand un aspect interesant si fiind usor de ingrijit, peperomia a devenit o planta destul de populara in domeniul decoratiunilor interioare. Singura sau insotita de alte varietati, aceasta aduce o pata de culoare bine venita, mai ales in anotimpul rece, acasa sau la birou.

Numele peperomiei este asociat cu aproximativ 1,000 specii de plante tropicale, insa cea la care ne referim in continuare este varietatea de apartament cu aspect de tufa. Peperomia caperata prezinta tulpini scurte imbracate cu frune, verzi sau rosiatice, in forma de inima.

Planta are o capacitate extraordinara de a se adapta la conditii diferite de iluminare, insa nu agreeaza razele directe ale soarelui. Singurul lucru care o deranjeaza cu adevarat este excesul de umiditate. Pentru a preintampina neplacerile cauzate de excesul de umiditate, solul trebuie lasat sa se usuce intre udari.

Fiti atenti si ca planta sa beneficieze de drenaj bun. Ingalbenirea nefireasca  a frunzelor poate fi un semn ca drenajul este scazut iar radacinile nu primesc oxigen suficient. Frunzele se stropesc din cand in cand cu apa, iar la 2-3 saptamani puteti administra un ingrasamant lichid diluat dupa indicatiile inscrise pe produs.

In ceea ce priveste regimul termic, este drept ca judecand dupa provenienta sa exotica, s-ar deduce o afinitate pentru caldura. Totusi, atat primavara cat si in sezonul cald, temperatura maxima pe care planta o suporta este de 24 grade Celsius, tocmai cea care asigura si omului un mediu reconfortant. Toamna si iarna temperatura nu trebuie sa coboare sub 13-14 grade Celsius.

Peperomia se poate replanta in alt ghiveci primavara, insa nu oricand ci numai cand recipientul vechi devine neincapator. Alege un ghiveci care sa nu depaseasca cu mult dimensiunile celui precedent, pentru ca un container prea mare retine apa si conduce la putrezirea radacinilor. Peperomia se reproduce prin butasire, din frunze sau din varfuri, primavara sau la inceput de sezon estival.

Cat priveste sensibilitatea la boli si daunatori, din fericire nu este deloc una care sa puna probleme. Caderea frunzelor poate fi cauzata de o acumulare prea mare de saruri in sol, la randul ei determinata de calitatea apei sau de excesul de ingrasamant. In aceasta situatie sarurile apar chiar la suprafata solului ca o crusta alba. Cei mai intalniti daunatori la Peperomia caperata sunt paianjenul rosu si cosenila fainoasa. Primul dintre acestia se elimina cu acaricid iar al doilea cu o laveta inmuiata in alcool.