Banci/Burse

Petrom, afaceri de 25,5 mld. lei în 2019 cu un profit de 3,6 mld. lei

Segmentul upstream (în amonte), cel cu cea mai mare pondere în profitabilitatea companiei, în scădere din cauza unor preţuri mai reduse la ţiţei, dar şi a unui volum de gaze mai mare, pe care producătorul a avut obligaţia să îl vândă la preţ reglementat

Petrom a avut un profit net mai mic cu 11% şi pe fondul unor cheltuieli speciale pentru remedierea solului de la rafinăria Arpechim.

MV Petrom (SNP), cea mai mare mare com­pa­nie listată la Bursa de la Bu­cureşti în termeni de capitalizare, a încheiat anul 2019 cu vânzări de 25,5 miliarde de lei, în creştere cu 13% faţă de anul precedent, în timp ce profitul net s-a diminuat cu 11% la circa 3,6 miliarde de lei, arată datele publicate joi la bursă.

Despre perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, cel mai mare proiect energetic offshore local, explorat de Petrom alături de americanii de la ExxonMobil şi în care până în prezent au fost investite 1,5 miliarde de dolari, conducerea Petrom spune că este dornică să îl vadă realizat, dar este nevoie de schimbări la legea offshore.

Petrom intenţionează ca 48% din profitul net înregistrat în anul 2019, adică circa 1,7 mld. lei, să meargă către acţionari.

Chiar dacă în anul 2019 profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 11% faţă de anul precedent, conducerea companiei a anunţat joi că va propune acţionarilor un dividend brut pe acţiune de 0,031 lei, în creştere cu 15% faţă de cel livrat anul trecut.

Prin urmare, reacţia la Bursă a fost pozitivă în contextul în care dividendul propus de Petrom echivalează cu un randament de 7,3%, arată calculele realizate de ZF şi care au ţinut cont de preţurile de închidere de dinainte de anunţul companiei. Ca valoare, acesta este cel mai ridicat dividend din 2011 încoace, arată datele ZF.

„Surprinde plăcut creşterea procentului de alocare în dividende din profitul net. Cu o rată de distribuţie de 48% şi distribuţii regulate în ultimii ani,  OMV Petrom intră în categoria companiilor cu politică de dividend solidă”, spune Alin Brendea, director general adjunct al societăţii de brokeraj Prime Transaction.

0 0 vote
Article Rating

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

Articole similare

0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x