vegis.ro%20
kurtmann.ro%20
bestkids.ro%20
vegis.ro%20
Alimentatie

Soia – aliment sau otravă?

De articoleutile - sâmbătă iulie 6, 2019

Aliment de bază în dieta vegetariană şi în meniul de post, soia a atras, în ultima perioadă, destul de multe controverse, mai cu seamă pe marginea soiurilor modificate genetic. Specialiştii în nutriţie spun că adevărul despre beneficiile şi pericolele legumei se situează undeva la mijloc.

Importantă sursă de proteine de înaltă valoare biologică, soia este un aliment de bază în dieta vegetariană şi în cea a locuitorilor ţărilor asiatice. În România, soia şi produsele din soia au mare trecere în perioadele de post, când leguma şi produsele industriale realizate din ea înlocuiesc cu succes alimentele de origine animală. Sunt, însă, şi opinii – mai mult sau mai puţin susţinute din punct de vedere ştiinţific – potrivit cărora soia, mai cu seamă cea modificată genetic, nu ar trebui să facă parte din hrana cotidiană.

Adevărul despre soia, undeva la mijloc

Nutriţionistul Marius Călinici spune că proprietăţile benefice ale consumului de soia primează şi ele nu pot fi trecute cu vederea. ”În primul rând, soia este valoroasă mai ales pentru persoanele care au o alimentaţie vegetariană şi pentru cei care ţin post, deoarece este o foarte importantă sursă de proteine cu înaltă valoare biologică. Sunt apoi produsele din soia, de genul laptelui de soia, brânzei de soia sau a sosului de soia (cu rezerva că acesta poate conţine glutamaţi), care asigură o diversificare a dietei vegetariene sau de post. Fiind un produs vegetal, nu conţine colesterol”, enumeră nutriţionistul câteva dintre calităţile legumei.

Previne cancerul

Nutriţionistul spune că sunt cercetători care susţin că soia conţine substanţe care ar avea rol în prevenirea cancerului. ”Este cert – soia conţine favonoide, despre care unii specialişti spun că ar preveni apariţia cancerului. Soia conţine şi fitoestrogeni, care ar putea avea un rol în prevenirea cancerului de sân şi de prostată”, spune el.

Capcanele consumului de soia

Marius Călinici spune că există şi dezavantaje ale consumului de soia. Unul ar fi că, fiind vorba despre o vegetală, soia nu conţine vitamina B12, în produsele procesate industrial vitamina fiind adăugată în procesul tehnologic.

O altă capcană este valoarea calorică mare (460 de kcal/100 g de soia boabe), ceea ce înseamnă că, dacă este consumată frecvent şi în cantităţi mari, soia îngraşă. ”Să nu uităm că soia este una dintre leguminoasele furajere folosite la îngrăşarea animalelor. Pericolul este dacă se cumulează soia cu produsele din soia (brânză, chiftele, pate vegetal), pentru că se adună la cantitatea totală”, explică el. Tot ca o capcană a consumului de soia este că, fiind recomandată ca şi un aliment sănătos, ea este consumată cu încredere, trecându-se destul de uşor cu vederea celelalte componente introduse în compoziţia derivatelor industrializate.

Soia modificată genetic, instrument de manipulare

Marius Călinici spune că discuţiile legate de soia modificată genetic au la bază mai degrabă interese economice şi politice decât aspecte de ordin medical. ”Acuzele aduse din punct de vedere medical nu au o argumentaţie clară. Dar ele sunt, oarecum, fireşti, pentru că cei care se ocupă de studiul istoriei alimentaţiei au observat că tuturor schimbărilor care au intervenit în alimentaţie în ultimii o sută de ani li s-au imputat toate păcate de pe lume. Toate bolile care nu aveau, până atunci, o cauză, au fost puse pe seama modificării respective”, precizează medicul.

Ca şi concluzie, nutriţionistul spune că ”soia este un aliment căruia, consumat în mod decent, nu i se poate contesta valoarea, însă în momentul în care se produce un abuz, poate deveni neprietenos. Asiaticii mănâncă zilnic soia şi nu păţesc nimic, însă echipamentul lor enzimatic nu este egal cu al nostru. De aceea, în alimentaţia noastră trebuie să existe o măsură”, explică el.

Leave a Reply

Please Login to comment
  Subscribe  
Notify of

Articole similare