kurtmann.ro%20
bestkids.ro%20
Rase de caini

Welsh Springer

De articoleutile - duminică octombrie 15, 2017

Welsh Springer-ul, pe numele lui complet Welsh Springer Spaniel, face parte din grupul raselor de vanatoare, avand intrebuintari nenumarate de la aparitia sa pana in prezent. Momentan nu mai este folosit ca si caine de munca, printre activitatile sale principale numarandu-se cele de: animal de companie, caine pentru spectacole, pentru expozitii sau chiar si show-uri de dresaj.

Existenta acestui caine se crede a fi printre cele mai vechi, rasa datand de prin secolul al XVII-lea, cainii fiind foarte populari la acea vreme in Tara Galilor sau putin folositi in Anglia de Vest. Ei pazeau turmele, prindeau pisicile ce furau mancare de la pastori si ajutau la vanatoare. Se presupune ca Welsh Springer-ul este rezultatul incrucisarii dintre Welsh Sheepdog, adica cainele galez de turma si Corgi, desi acceptate sunt alte variante.

Peste cateva secole, acest caine devine foarte iubit si de scotieni si de englezi, ambele popoare folosindu-l pentru vanat si pentru a-i incrucisa cu alte rase sau pentru a dezvolta rasa de sine statatoare. Datorita instinctelor dezvoltate de vanatoare, cainii devin din ce in ce mai apreciati la nivel mondial si astfel impanzesc intregul mapamond, inclusiv India, Statele Unite ale Americii si Australia, fiind cunoscuti pana la inceputul secoului XX sub denumirea de Welsh Cocker.

Aspect fizic

Welsh Springer-ul Spaniel este un caine total simetric, cu un aspect dragalas, cu o statura compacta si a fost special construit pentru rezistenta; rezistenta in ale muncii, in ale probelor olimpice, ale vanatului etc. Sunt caini foarte rapizi, deosebit de activi si pot acoperi un teritoriu destul de intins cu miscarile lor scurte dar foarte bine anticipate.

Blana Welsh Springer-ului este la unele exemplare lunga, in functie de tunsoare, dar in general stralucitoare, pe spate de culoare maron spre roscat, chiar auriu uneori iar pe piept si pe labe este in general alb. Urechile lor sunt lasate, atarnand simpatic in ambele parti, pline de zulufi, de asemenea de culoare maron spre roscat, iar nasul lor este mare, de culoare maron inchis sau negru la unele exemplare, cu botul putin alungit, fruntea neteda si rotunda iar ochii caprui-maronii sunt putin departati si de forma ovala.

Pe piept, unde are blanita alba, Welsh Springer-ul are de asemenea niste zulufi rebeli, care dau aspectul unui guler gros cu franjuri. Pe burta, blana sa creste mai lunga fata de cea de pe spate si poate atinge chiar solul, fiind de regula la fel de franjurita ca si cea de pe partea inferioara a membrelor. Un Welsh Springer poate creste pana la inaltimea de 48 cm si poate ajunge in unele cazuri la greutatea de 20 kg. Masculii din aceasta rasa sunt mai puternici si mai dezvoltati fata de femele.

Cum ii place sa traiasca

Welsh Springer-ul nu este un caine pretentios, el poate consuma cu placere si mancare specializata pentru patrupede dar si mancarea pe care o consuma stapanul sau. Nu trebuie sa va faceti griji cu costuri prea mari ale alimentatiei si nici sa evitati sa-l hraniti cu cateva mici gustari daca va cere, dar acest caine nu este unul pofticios asa ca nici nutritia sa nu va fi dificila, deoarece nu are tendinte de ingrasare si nu trebuie supravegheat cu atentie. Daca ii dati strictul necesar de doua ori pe zi va fi multumit peste masura.

Costurile de achizitionare ale unui caine din rasa Welsh Springer nu sunt foarte ridicate dar in cazul in care achizitionati un pui ai carui parinti sunt sau au fost campioni la concursuri de dresaj sau expozitii de frumusete, va trebui sa scoateti ceva banuti in plus din buzunar, deoarece calitatea costa.

O femela din aceasta rasa poate da nastere la sase-sapte-opt pui, media fiind de sapte, iar durata lor de viata este intre 9 si 15 ani. Welsh Springer-ul nu este predispus bolilor periculoase, rasa fiind in general sanatoasa, de invidiat pentru conditia sa. Insa trebuie sa aveti putin grija cu el sa nu se pricopseasca cu vreo alergie sau sa nu fie predispus la epilepsie. Daca ii oferiti o buna crestere nu va cauza nici o problema.

Singurele griji pe care le veti avea cu acest caine vor fi plimbarile. Acesti caini au nevoie de foarte multa miscare si daca ii scoateti in parc la alergare nu ezitati sa gasiti un loc cu putina apa unde vor inota cu multa placere, deoarece acesta este unul dintre hobby-urile lor. Trebuie sa le acordati macar doua ore si jumatate de exercitii in aer liber si sa aveti grija ca-si vor risipi toata energia deoarece au din plin.

Welsh Springer-ul este un caine devotat, intelege repede si fara mult stres, nu da multe batai de cap stapanului, iar spiritul lor de adevarati campioni, catalogati ca fiind aproape perfecti, aduce multe bucurii in viata familiei ce-l adopta. Adora compania oamenilor si uneori pot manifesta rezerve fata de straini, dar in nici un caz agresivitate.

Nu trebuie sa va chinuiti prea mult, nici sa-i socializati cu alte animale de casa pe care le detineti si nici cu copiii, dar un singur lucru trebuie luat in calcul cu multa atentie: daca nu sunteti o persoana care are un stil de viata activ si nu obisnuiti sa iesiti des si mult in aer liber, nu este indicat sa va achizitionati un astfel de caine deoarece mai mult il veti chinui si plictisi, ceea ce nu este recomandat pentru dezvoltarea sa armonioasa, atat fizica cat si psihica.

Articole similare